BUIMĂCÍ, buimăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină buimac. – Din buimac.BUIMĂCÍ, buimăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) ameți, a (se) zăpăci. – Din buimac.BUIMĂCÍ vb. a (se) ameți, a (se) năuci, a (se) zăpăci, (pop.) a (se) bâigui, a (se) ului, (reg.) a (se) hăbăuci, a (se) uimăci, (Mold., Bucov. și Transilv.) a (se) tehui, (înv.) a (se) cebălui. (S-a ~ de tot!)buimăcí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. buimăcésc,
imperf. 3 sg. buimăceá; conj. prez. 3 sg. și pl. buimăceáscăA BUIMĂCÍ ~ésc tranz. A face să se buimăcească; a zăpăci; a năuci; a ului. /Din buimacA SE BUIMĂCÍ mă ~ésc intranz. A deveni buimac; a nu mai ști de sine; a se năuci; a se ului; a se zăpăci; a se pierde. /Din buimacA buimăci ≠ a dezmeticiA se buimăci ≠ a se dezmeticibuimăcésc v. tr. (d. buĭmac). Amețesc, zăpăcesc, năucesc.