BORDURÁRE, bordurări, s. f. Acțiunea de a bordura și rezultatul ei. – V. bordura.
BORDURÁRE s.f. Răsfrângere prin deformare a marginii tablei sau plăcii din care este făcut un obiect în scopul asamblării cu un alt obiect. [ bordura].
borduráre s. f., g.-d. art. bordurării; pl. bordurări
BORDURÁ, bordurez, vb. I. Tranz. A face operația de răsfrângere a marginilor unui obiect prin tragere și întindere. – Din bordură.
A

BORDURÁ ~éz tranz. (marginile unui obiect din tablă, plăci etc.) A răsfrânge în scopul întăririi sau asamblării cu alt obiect. /Din bordură
BORDURÁ vb. I. tr. A supune operației de bordurare. [ bordură].
bordurá vb., ind. prez. 1 sg. borduréz, 3 sg. și pl. bordureáză