BLESTEMĂȚÍE, blestemății, s. f. Purtare, faptă de om blestemat. ♦ Depravare. – Blestemat +suf. –ie.
BLESTEMĂȚÍE, blestemății, s. f. Purtare, faptă de om blestemat (1); ticăloșie, infamie. – Din blestemat + suf. –ie.
BLESTEMĂȚÍE s. v. abjecție, fărădelege, infamie, josnicie, mișelie, mârșăvie, nelegiuire, nemernicie, netrebnicie, ticăloșie.
blestemățíe s. f., art. blestemățía, g.-d. art. blestemățíei: pl. blestemățíi, art. blestemățíile
blăstămățíe (est) și blestemățíe (vest) f. (d. blăstămat). Nelegĭuire, faptă rea: lăsați-vă de blăstămățiĭ!