BLASFEMIÁ vb. intr. a rosti o blasfemie, a huli. ( germ. blasphemieren)BLASFEMÍE s. f. (Livr.) Defăimare a religiei, a dogmelor și a obiectelor de cult; defăimare a lucrurilor sfinte; hulă1. – Din lat. blasphemia.BLASFEMÍE f. livr. 1) Cuvânt prin care se ultragiază o divinitate. 2) Act de defăimare a lucrurilor considerate sfinte (sau demne de un respect deosebit); profanare; sacrilegiu; pângărire. [Art. blasfemia; G.-D. blasfemiei; Sil. -mi-e] /lat. blasphemiaBLASFEMÍE s.f. Cuvânt prin care se insultă divinitatea sau religia; defăimare a celor considerate sfinte; hulă. [Gen. -iei
. / lat., gr. blasphemia, cf. it. blasfemia].BLASFEMÍE s. f. defăimare, profanare a ceea ce este considerat sfânt; blasfem. ( lat. blasphemia)BLASFEMÍE s. f. Defăimare a ceea ce este considerat sfânt; hulă. – Lat. lit. blasphemia.BLASFEMÍE s. (BIS.) hulă.blasfemíe s. f., art. blasfemía, g.-d. blasfemíi, art. blasfemíeiblasfemíe f. (vgr. blasphemia). Blasfem, hulă, ofensă a luĭ Dumnezeŭ și a religiuniĭ.