BLĂNUI

BLĂNUI

BLĂNUÍ, blănuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A îmblăni. – Blană + suf.ui.
BLĂNUÍ, blănuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A îmblăni. – Din blană.
blănuí vb. ind. prez. 1 sg. și 3 pl. blănuiésc, imperf. 3 sg. blănuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. blănuiáscă