BISMÚT s. n. Metal alb cu reflexe roșietice, ale cărui săruri au întrebuințări în medicină. [Acc. și bísmut] – Din fr. bismuth.BISMÚT n. Metal sfărâmicios, de culoare albă-cenușie cu reflexe roșietice, întrebuințat, sub formă de combinații, în medicină și în industrie. [Acc. și bísmut] /fr. bismuthBISMÚT s.n. Metal alb-cenușiu cu reflexe roșietice și sfărâmicios; este întrebuințat în industrie și în medicină. [ fr. bismuth].BISMÚT/BÍSMUT s. n. metal alb-cenușiu, lucios, cu reflexe roșietice, sfărâmicios, folosit în aliaje ușor fuzibile în industrie și în medicină. ( fr. bismuth)BISMÚT s. n. Metal alb-cenușiu cu reflexe roșietice, ale cărui săruri au întrebuințări în medicină. [Acc. și bísmut] – Fr. bismuth.bísmut s. n.; simb. Bibismút n. (fr. [d. engl.] bismuth). Chim. Un corp metalic simplu bi- și pentavalent, alb gălbiŭ, sfărămicios și ușor de pulverizat. Densitatea lui e de 9,9, se topește la 267º și se distilează la 1300º, ĭar greutatea atomică e de 208. Se întrebuințează la construirea elementelor termo-electrice și la dresu (sulimanu) alb. Azotatu saŭ nitratu de bismut e un medicament astringent. E menționat de B. Valentin la 1634.
bismút/bísmut s. n.; simb. BiBÍSMUT (‹ fr. {i}) s. n. Element chimic (Bi; nr. at. 83, m. at. 209, p. t. 271ºC, p. f. 1.560 ºC), metal alb-lucios, cu nuanțe roșiatice, casant, întrebuințat la obținerea aliajelor de temperatură de topire joasă, iar sub formă de combinații în medicină, în cosmetică și în industria sticlei. A fost descoperit de chimistul francez E. Geoffroy în 1753.