BINÓM, binoame, s. n. Expresie algebrică formată din doi termeni (monoame) separați de semnul + sau -. – Din fr. binôme.
BINÓM s.n. Expresie algebrică alcătuită din doi termeni. [Pl. -oame. / fr. binôme, cf. lat. bis – de două ori, gr. nome – diviziune].
BINÓM, -Ă I. adj. (despre ecuații) din doi termeni. II. s. n. 1. expresie algebrică din suma sau diferența a doi termeni. 2. grup de două elemente. ( fr. binôme, lat. binomium)
BINÓM, binoame, s. n. Expresie algebrică constituită din suma a doi termeni. – Fr. binôme.
binóm s. n., pl. binoáme
binóm m. și n., pl. oame (d. bi- și -nom din monom). Mat. Expresiune algebrică a doĭ termeni, ca a-b. Binomu luĭ Newton, formulă celebră pin care Newton a dezvoltat puterile unuĭ binom afectat de un exponent oarecare.
BINÓM ~oáme n. Expresie algebrică, alcătuită din suma sau diferența a două monoame. /fr. binôme