BÉNGA subst. (Fam.; în expr.) A-l lua benga (pe cineva) = a-l lua d****l, a o păți; a muri. – Din țig. benga.
bénga (fam.) (în expr. a-l lua ~) s. m.
BÉNGA s. art. v. aghiuță, demon, diavol, d**c, încornoratul, naiba, necuratul, satană, tartor.
bénga s. m. – Diavolul. Țig. beng (Miklosich, Zig., 177; Philippide, Principii, 148; Graur 128; Juilland 158); cf. țig. sp. bengue, benguí „demon” (Besses 35; Clavería 126).
bénga s. m.
bénga m., gen al luĭ (țig. beng, d***u). Fam. D***u: l-a luat benga de frig.
BENGA, divinitate nefastă în mito-folclorul și superstițiile țiganilor; d**c, demon.