BÂȚÂÍT, bâțâituri, s. n. Faptul de a (se) bâțâi. – V. bâțâi.
BÂȚÂÍ, bấțâi, vb. IV. Intranz., tranz. și refl. A tremura, a mișca nervos și repede din mâini, din picioare sau din cap; a da repede din coadă. – Bâț + suf. –âi.
A BÂȚÂÍ bâțâi intranz. (despre animale) A mișca repede din coadă; a da din coadă. /bâț + suf. ~âi
A SE BÂȚÂÍ mă bâțâi intranz. fam. (despre persoane) A face mișcări neorganizate și nervoase (cu mâinile și cu picioarele). /bâț + suf. ~âi
BÂȚÂÍ, bấțâi, vb. IV. Intranz., tranz. și refl. A mișca repede din mâini, din picioare sau din cap; a da din coadă. – Din bâț(a) (puțin folosit).
BÂȚÂÍ vb. v. fâțâi.
bâțâí vb., ind. prez. 1 sg. bâțâi, 3 sg. și pl. bâțâie, imperf. 3 sg. bâțâiá
bî́țîĭ a –í v. int. (ung. biccenni, bicegni, a șchiopăta, a te clătina. Cp. cu fîțîĭ, moțăĭ și țîțîĭ). Fam. Mă clatin, mă scutur, tremur: tot bîțîĭa pe la poartă și nu’ndrăznea să intre, îĭ bîțîĭa inima de frică. V. refl. Ce vă tot bîțîițĭ pe scîndurile celea, măĭ băețĭ? V. bîstîcîĭ.