BĂNIȘÓR¹, bănișori, s. m. diminutiv al lui ban¹. – Ban¹ + suf. –ișor.
BĂNIȘÓR², bănișori, s. m. Boier subaltern al banului². – Ban² + suf. –ișor.
BĂNIȘÓR¹, bănișori, s. m. diminutiv al lui ban¹.
BĂNIȘÓR², bănișori, s. m. (Înv.) Subaltern al banului² (care judeca procesele de mai mică importanță). – Din ban² + suf. -ișor.
BĂNIȘÓR s. bănuț.
BĂNIȘÓR s. v. cărbune.
bănișór (bănuț, boier) s. m., pl. bănișóri
1) bănișór m. (d. ban 1). Vechĭ. Judecător rural ambulant dependent de banu Craĭovei, apoĭ și de domn în restu Țăriĭ Românești. – Bănișoriĭ se numeaŭ și banĭ de județ șĭ aŭ fost desființațĭ de Const. Mavrocordatu, care a dat atribuțiunile lor celor cincĭ ispravnicĭ.
2) bănișor m. (d. ban 2). Fam. Ban, para: are bănișorĭ la pungă!
BĂNIȘÓRI s. pl. v. clopoței.
BĂNIȘOR, com. în jud. Sălaj; 2.667 loc. (1991).