BANCRUTÁ, bancrutez, vb. I. Intranz. A da faliment. – Din germ. bankrottieren.
BANCRUTÁ vb. I. intr. A da faliment. [Cf. germ. bankrottieren].
BANCRUTÁ vb. intr. a da faliment. ( germ. bankrottieren)
bancrutá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 bancruteáză
BANCRUTÁ vb. v. falimenta.
bancrutá vb. (sil. mf. banc-), ind. prez. 1 sg. bancrutéz, 3 sg. și pl. bancruteáză
BANCRÚTĂ, bancrute, s. f. Faliment însoțit de nereguli financiare făcute în dauna creditorilor; crah. – Din fr. banqueroute.
A BANCRUTÁ ~éz intranz. A suferi o bancrută; a da faliment. [Sil. banc-ru-] /germ. bankrottieren
BANCRÚTĂ ~e f. ec. Stare a unui debitor care nu-și poate plăti datoriile sau nu-și poate respecta angajamentele; faliment. ~ simplă. ◊ ~ frauduloasă bancrută datorată unei gestionări incorecte. [Sil. banc-ru-] /fr. banqueroute, germ. Bankrotte
BANCRÚTĂ s.f. Situație a unui comerciant falit, vinovat de rea administrare sau de fraudă; faliment. [ fr. banqueroute, cf. germ. Bankrott, it. bancarotta banco – bancă, rotto – rupt].
BANCRÚTĂ s. f. situație a unui comerciant falit, vinovat de rea administrare sau de fraudă; faliment. ( fr. banqueroute, it. bancarotta)
BANCRÚTĂ, bancrute, s. f. (În orânduirea capitalistă) Situație a unui comerciant falit, care s-a făcut vinovat de rea administrație sau de fraudă în dauna creditorilor. – Fr. banqueroute.
bancrútă s. f., g.-d. art. bancrútei; pl. bancrúte
BANCRÚTĂ s. v. faliment.
bancrútă s. f. (sil. mf. banc-), pl. bancrúte
bancrútă f., pl. e (fr. banqueroute, d. it. bancarotti, „bancă ruptă”, faliment). Faliment.