BĂLĂBĂNÍ, bălăbănesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) deplasa într-o parte și într-alta, adesea cu mișcări legănate, șovăitoare; a (se) bălăngăni, a (se) bălăngăi, a bălălăi, a se bănănăi. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se trudi, a se lupta cu cineva sau cu ceva; a se certa, a se ciorovăi. – Et. nec. sau formație onomatopeică.
BĂLĂBĂNÍ, bălăbănesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca într-o parte și într-alta; a (se) legăna, a (se) clătina. A ieșit în ogradă cu clopotul cel mare și a prins a-l bălăbăni (SADOVEANU). 2. Refl. Fig. A se trudi, a se lupta cu cineva sau cu ceva; a se certa, a se ciorovăi. Cât s-a bălăbănit mama cu tata din pricina mea, tot pe-a mamei a rămas (CREANGĂ).
BĂLĂBĂNÍ vb. a (se) clătina, a (se) legăna, (pop.) a (se) bălăngăni, a (se) bănănăi, (reg.) a (se) bălălăi, a (se) bălăngăni, a (se) tingăli. (Se ~ când merge.)
BĂLĂBĂNÍ vb. v. certa, clătina, hâțâi, hâțâna, hodorogi, hurduca, hurducăi, hurui, învrăjbi, scutura, supăra, zdroncăni, zdruncina, zgâlțâi, zgudui.
bălăbăní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bălăbănésc, imperf. 3 sg. bălăbăneá; conj. prez. 3 sg. și pl. bălăbăneáscă
A SE BĂLĂBĂNÍ mă ~ésc intranz. 1) (despre persoane) A merge nesigur, legănându-se și poticnindu-se; a se clătina. 2) rar A se certa ușor pentru lucruri mărunte; a se ciorovăi; a se ciondăni. /Orig. nec.
bălăbănésc (mă) v. refl. (ung. belebolondúlni, a munci nebunește, a te nebuni, a te bălăbăni, d. bolond, bolînd, nebun, prost. Cp. și cu rus. balabónitĭ, a flecărĭ, a trăncăni, a troncăni. Cp. și cu strepezesc). Fam. Mă zbucĭum, mă chinuĭesc mult cu’n lucru. V. mocoșesc.