BÂJBÂÍT s. n. Bâjbâială. – V. bâjbâi.
BÂJBÂÍT s. n. Bâjbâială. ◊ Loc. adv. Pe bâjbâite = bâjbâind. [Formă gramaticală: (în expr.) bâjbâite] – V. bâjbâi.
BÂJBÂÍT s. v. bâjbâială.
bâjbâít s. n.
BÂJBÂÍ, bấjbâi, vb. IV. Intranz. A orbecăi (în întuneric, în ceață etc.). ♦ Tranz. A căuta ceva pipăind prin întuneric. ◊ Loc. adv. Pe bâjbâite = pe dibuite, dibuind, bâjbâind. – Formație onomatopeică.
A BÂJBÂÍ bâjbâi 1. intranz. A merge fără siguranță, pipăind prin întuneric. 2. tranz. A căuta, pipăind (prin întuneric); a dibui. /Onomat.
BÂJBÂÍ, bấjbâi, vb. IV. Intranz. 1. A umbla șovăitor, nesigur, orbecăind (în întuneric, în ceață etc.). ♦ Tranz. A căuta ceva pipăind prin întuneric. 2. A mișuna, a furnica. – Onomatopee.
BÂJBÂÍ vb. a dibui, a orbecăi, a pipăi, (înv. și reg.) a orbeca, (reg.) a horhăi, a moșcoti. (~ prin întuneric.)
BÂJBÂÍ vb. v. agita, colcăi, foi, forfoti, frământa, furnica, mișui, mișuna, roi, viermui.
bîjbîí (bî́jbîi, bîjbîít), vb. – 1. A bolborosi, a bombăni. – 2. A furnica, a mișuna, a forfoti. – 3. A căuta pe dibuite. – Var. bîjbăi, bojbăi. Creație expresivă, bazată pe o consonanță ce pare a indica ideea de bălăbăneală, cf. bîlbii, fojgăi, gîlgii, moșmondi, it. bisbigliare, fr. bisbille, sp. bisbisar (REW 1350; Pușcariu, Lr., 100). Der. bîjbîială, s. f. (bîjbîire; la oi, amețeală); bîjbîitor, adj. (care bîjbîie, care merge bîjbîind); bîjbîitură, s. f. (mers sau căutare pe dibuite); bojbîc, s. m. (bîlbîit); bozgîndi, vb. (a pipăi), a cărui alternanță consonantică o amintește pe cea a lui moșmîndi.
bâjbâí vb., ind. prez. 1 sg. bâjbâi, 3 sg. și pl. bâjbâie, imperf. 3 sg. bâjbâiá
bÎjbîĭ saŭ bojbăĭ și –ĭesc, a –í v. intr. (imit. d. bîj-bîj și boj-boj, zgomotu mîniĭ și omuluĭ care caută pin întuneric. V. foșgăĭ). Dibuĭesc, caut un lucru saŭ drumu pin intuneric. – Și hojbăĭ. V. bodicăĭ.