ÁZIMĂ, azime, s. f. Turtă de aluat nedospit, coaptă de obicei sub spuză (folosită de catolici la împartășanie). – Din ngr. ázima.
ÁZIMĂ, azime, s. f. Turtă de aluat nedospit, coaptă de obicei sub spuză. – Ngr. azima.
ÁZIMĂ s. (BIS.) 1. (înv.) pâine. (~ este folosită la împărtășania ortodoxă.) 2. pască. (~ este mâncată de mozaici la Paști.)
ázimă (ázime), s. f. – Pîine de aluat nedospit. – Var. azmă. Mr. adzîmă, megl. azim. Gr. ἄζυμος (Murnu 9, Diculescu, Elementele, 472). Este cuvînt popular, probabil intrat în rom. din primele secole ale creștinismului; cf. ven. azme, calabr. áyimo, port. asmo, (REW 850). – Der. azăm, adj. (care nu fermentează; se spune în Trans. despre conservele în oțet sau saramură care încă nu s-au făcut); azimioară, s. f. (turtă); azimit, s. n. (înv., sărbătoare a azimei, în religia iudaică), din ngr. ἀζυμίτης.
ázimă s. f., g.-d. art. ázimei; pl. ázime
ázimă și ázmă f., pl. e (ngr. ázyma, turte coapte nedospite, d. ázymos, nedospit). Pîne [!] nedospită. Turtă. Varză azimă (Rar), varză crudă, nemurată. – Jidaniĭ numesc azimă turtele pe care le prepară de Paște, ca amintire a pîniĭ pe care zic eĭ c´aŭ mîncat-o strămoșiĭ lor cînd aŭ fost alungațĭ din Egipt. Această zi se cheamă sărbătoarea azimelor. Catoliciĭ cred că Hristos s´a servit tot de azimă la cina cea de taĭnă, și de aceĭa o obișnuĭesc la împărtășanie, pe cînd ortodocșiĭ se servesc de pîne dospită. V. hostie și lipie.
ÁZIMĂ ~e f. Turtă din aluat nedospit coaptă pe vatră sau pe spuză (folosită de catolici la împărtășanie). /ngr. ázima