AUTORIZÁRE, autorizări, s. f. Faptul de a autoriza. [Pr.: a-u-] – V. autoriza.
AUTORIZÁRE s.f. Acțiunea de a autoriza. [ autoriza].
AUTORIZÁRE, autorizări, s. f. Faptul de a autoriza; împuternicire. [Pr.: a-u-]
autorizáre s. f. (sil. a-u-), g.-d. art. autorizării; pl. autorizări
AUTORIZÁ, autorizez, vb. I. Tranz. A împuternici pe cineva sau ceva cu o autoritate (publică). A da cuiva dreptul de a face, de a spune etc. ceva. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoriser.
A AUTORIZÁ ~éz tranz. 1) (persoane) A învesti cu autorizație (pentru a săvârși ceva în numele cuiva); a împuternici. 2) (fondarea unei organizații) A permite în mod oficial. /fr. autoriser, it. autorizzare
AUTORIZÁ vb. I. tr. A da cuiva permisiunea, puterea de a face ceva; a împuternici; a permite, a îngădui. [Cf. fr. autoriser, it. autorizzare].
AUTORIZÁ vb. tr. a da cuiva dreptul, puterea de a face ceva; a împuternici; a permite. ( fr. autoriser)
AUTORIZÁ, autorizez, vb. I. Tranz. A învesti pe cineva cu o autoritate publică; a delega. A îngădui, a permite. [Pr.: a-u-] – Fr. autoriser.
AUTORIZÁ vb. 1. a delega, a împuternici, a învesti, (livr.) a abilita, (înv.) a isprăvnici, a s*****i. (Te ~ să faci următorul lucru …) 2. v. îndreptăți.
autorizá vb. (sil. a-u-), ind. prez. 1 sg. autorizéz, 3 sg. și pl. autorizeáză
autorizațiúne f. (fr. autorisation). Acțiunea de a autoriza. – Și -áție și -áre.
autorizéz v. tr. (fr. autoriser). Daŭ putere, împuternicesc, daŭ voĭe, daŭ drept: a autoriza pe cineva să lucreze în numele tăŭ. Îndreptățesc.