AUȘÉL, aușei, s. m. 1. Mică pasăre insectivoră cu penele măslinii pe spate, albicioase pe abdomen, cu o pată galbenă-roșcată pe cap (Regulus regulus). 2. Pasăre din familia pițigoiului, cu coada și aripile negre, spatele roșu-aprins, creștetul și gușa albe. (Aegithalus pendulinus). [Pr.: a-u-] – Auș („moș”, dispărut din limbă, cuvânt moștenit din lat.) + suf. el.AUȘÉL, aușei, s. m. Nume dat la două păsări: a) cea mai mică pasăre de la noi, cu pene galbene-măslinii pe spate și cenușii pe burtă (Regulus cristatus). b) pasăre din familia pițigoiului, cu coada și aripile negre, spatele roșu-aprins, creștetul și gușa albe. (Aegithalus pendulinus). [Pr.: a-u-] – Din auș „moș” (dispărut din limbă) + suf. el.AUȘÉL s. (ORNIT.) 1. (Regulus cristatus) (reg.) tartalac. 2. (Aegithalus pendulinus) boicuș. 3. aușel-bărbos (Panurus biarmicus) = aușel-de-stuf; aușel-de-stuf v. aușel-bărbos.aușél s. m. (sil. a-u-), pl. aușéi, art. aușéiiaușél m., pl. eĭ (după Hîjdăŭ și Acad., dim. d. mrom. auș, moșneag, d. lat. avus,
bunic; maĭ probabil, d. lat. pop. aucellus, var. din auccella, avicella, cristel, dim. d. avis, pasăre; it. uccello, fr. oisel, apoĭ oiseau, pasăre. Din aucellus s´a făcut aucel, apoĭ, după frumușel, aușel. V. avion). O păsărică foarte mică cu penele cafeniĭ, cenușiĭ și galbene auriĭ, numită și sfredeluș, ochiu bouluĭ și tartalac (régulus cristátus). Altă păsărică, un fel de pițigoĭ, cu spinarea roșie, cu aripile și coada neagră, ĭar încolo alburie, care-șĭ face cuibu atîrnat, ca și ganguru [!] (aegithalus pendulirus): Sta atîrnat, ca o punguță albă de lînă, un cuĭb de aușel. Îl țesuseră două păsărele și țîrîiseră în el două rîndurĭ de aușel (Sadov. VR. 1930, 9-10, 194). Aușel de stuf, un fel de pițigoĭ maĭ mare (17 c. m.) care are o lungă mustață neagră (panúrus biármicus). V. pitulice.AUȘÉL ~i m. Pasăre migratoare, de talie mică, cu pene măslinii pe spate și cenușii pe burtă, asemănătoare prin colorit cu sticleții.