ATRIBÚT, atribute, s. n. 1. Însușire (esențială) a unui obiect. (Concr.) Semn distinctiv, simbol. 2. Parte secundară a propoziției, care determină un substantiv sau un echivalent al acestuia. – Din fr. attribut, lat. attributum.ATRIBÚT s.n. 1. Însușire esențială proprie unui obiect, unui fenomen etc. Semn distinctiv, simbol. 2. Parte secundară de propoziție, care determină un substantiv sau un substitut al acestuia. [ lat.sc. attributum, cf. fr. attribut].ATRIBÚT s.n. ~ 3. (Inform.) Informație care însoțește o categorie sintactică.ATRIBÚT, atribute, s. n. 1. Însușire inseparabilă a unui obiect sau a unui fenomen, fără de care ele nu pot să existe. (Concr.) Simbol, semn distinctiv, emblemă. 2. Parte secundară a propoziției, care determină un substantiv sau un echivalent al acestuia. – Fr. attribut
(lat. lit. attributum).ATRIBÚT s. 1. v. însușire. 2. v. apelativ.ATRIBÚT s. v. emblemă, epitet, simbol.atribút s. n. (sil. -tri-), pl. atribúteatribút n., pl. e (lat. attribútum). Ceĭa ce e propriŭ, (particular) cuĭva: imensitatea e unu din atributele luĭ Dumnezeŭ. Simbol: o sabie, o balanță sînt atributele Dreptățiĭ. Log. și Gram. Ceĭa ce se afirmă saŭ se neagă despre subiectu uneĭ propozițiunĭ, vorba care face asta.ATRIBÚT ~e n. 1) Însușire esențială a unui obiect; semn distinctiv. ~e ale puterii de stat. 2) Parte secundară de propoziție care determină un substantiv sau un echivalent al acestuia. /lat. attributum, fr. attribut