ATRIBUÍRE, atribuiri, s. f. Acțiunea de a atribui. – V. atribui.
ATRIBUÍRE s.f. Acțiunea de a atribui și rezultatul ei. [ atribui].
ATRIBUÍRE, atribuiri, s. f. Acțiunea de a atribui.
ATRIBUÍRE s. 1. v. apropriere. 2. v. conferire. 3. v. distribuire.
atribuíre s. f. (sil. -tri-), g.-d. art. atribuírii; pl. atribuíri
ATRIBUÍ, atríbui, vb. IV. Tranz. 1. A da, a acorda, a conferi. 2. A pune ceva pe seama, în socoteala cuiva. – Din fr. attribuer, lat. attribuere.
A ATRIBUÍ atríbui tranz. A considera ca fiind propriu; a acorda. [Sil. a-tri-] /fr. attribuer
ATRIBUÍ vb. IV. tr. 1. A da, a acorda, a conferi. 2. A da (ceva) ca venind de la…, a pune pe seama cuiva, în socoteala cuiva. [P.i. atríbui, 3,6 -ie. / fr. attribuer, cf. lat. attribuere].
ATRIBUÍ vb. tr. 1. a acorda, a conferi. 2. a repartiza. 3. a pune pe seama cuiva. ( fr. attribuer, lat. attribuere)
ATRIBUÍ, atríbui, vb. IV. Tranz. 1. A acorda, a conferi. 2. A pune ceva pe seama, în socoteala cuiva. – Fr. attribuer (lat. lit. attribuere).
ATRIBUÍ vb. 1. (înv. și reg.) a socoti. (I-a ~ pe nedrept această afirmație.) 2. v. apropria. 3. v. conferi. 4. a da, a distribui, a împărți, a repartiza. (~ loturi de casă țăranilor.)
atribuí vb. (sil. -tri-), ind. prez. 1 sg. atríbui, imperf. 3 sg. atribuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. atríbuie
atríbuĭ și (rar) -ĭésc, a -í v. tr. (lat. attribúere, it. attribuire, fr. attribuer. V. con-, dis- și re-tribuĭ. – Eŭ atribuĭ, tu atribuĭ, el atribuĭe, să atribuĭe). Daŭ, acord, recunosc: îțĭ atribuĭe ție premiu. Imput, arunc în spinarea cuĭva: a atribui cuĭva cauza uneĭ nenorocirĭ.