ATÉNȚIE, (3) atenții, s. f. 1. Însușire care constă în orientarea și în concentrarea activității psihice într-o anumită direcție. 2. Interes, grijă, preocupare specială a cuiva pentru ceva. ◊ Expr. În atenția cuiva = reclamând luarea-aminte specială a cuiva. A da (sau a acorda) atenție (unei probleme) = a considera ca important. (Cu valoare de interjecție) Ascultă! bagă de seamă! ia seama! 3. Atitudine de bunăvoință, de amabilitate; gest, faptă amabilă. ◊ Loc. vb. A da (sau a acorda) atenție (unei persoane) = a fi amabil, curtenitor (cu cineva). (Concr.) Dar, cadou. [Var.: atențiúne s. f.] – Din fr. attention, lat. attentio, -onis.
ATÉNȚIE f. 1) Concentrare a conștiinței într-o anumită direcție, asupra unui anumit lucru. ~ dispersată. ◊ A da (sau a acorda) ~ (unei probleme) a considera ca important. A fi în centrul ~ei a fi considerat ca important; a trezi un interes general. A nu da ~ a nu lua în seamă. 2) Atitudine binevoitoare, amabilă. ◊ A da cuiva ~ a fi amabil cu cineva. 3) Obiect primit sau oferit fără plată în semn de prietenie, ca ajutor etc.; dar; cadou. [G.-D. atenției] /fr. attention, lat. attentio, ~onis
ATÉNȚIE s.f. 1. Proces psihic complex care contribuie la perceperea distinctă numai a anumitor impresii din mai multe impresii simultane, prin orientarea și concentrarea conștiinței într-o anumită direcție. 2. Interes, preocupare, grijă. ◊ În atenția cuiva = reclamând luarea-aminte specială a cuiva. 3. (La pl.) Atitudine binevoitoare; solicitudine, amabilitate. ◊ A da atenție (cuiva) = a fi amabil, curtenitor (cu cineva). (Concr.) Dar, cadou. [Var. atențiune s.f. / cf. fr. attention, it. attenzione, lat. attentio].
ATÉNȚIE I. s. f. 1. perceperea distinctă numai a anumitor impresii din mai multe simultane, prin orientarea și concentrarea conștiinței într-o anumită direcție. 2. interes, preocupare, grijă. 3. (pl.) atitudine binevoitoare; solicitudine, amabilitate. a da ~ (cuiva) = a fi amabil, curtenitor. ◊ dar, cadou oferit cuiva în schimbul unor mici servicii. II. interj. fii atent! bagă de seamă! ( fr. attention, lat. attentio)
ATÉNȚIE, (3) atenții, s. f. 1. Proces psihic complex, conștient și voluntar sau involuntar, prin care, din mai multe impresii simultane, percepem în mod deosebit de clar numai câteva. (Cu valoare de interjecție) Ascultă! bagă de seamă! ia seama! 2. Interes, grijă, preocupare. ◊ Expr. În atenția cuiva = reclamând luarea-aminte specială a cuiva. A da (sau a acorda) atenție (unei probleme) = a considera ca important. A-și îndrepta atenția = a-și concentra luarea-aminte. 3. Atitudine de bunăvoință, de amabilitate; gest, faptă amabilă; (concr.) cadou, dar. ◊ Expr. A da atenție (unei persoane) = a fi amabil, curtenitor (cu cineva). [Var.: atențiúne s. f.] – Fr. attention (lat. lit. attentio, -onis).
ATÉNȚIE s., interj. 1. s. v. interes. 2. s. v. grijă. 3. s. v. migală. 4. s. v. prudență. 5. s. v. vigilență. 6. s. v. bunăvoință. 7. s. v. curtoazie. 8. s. v. apreciere. 9. s. v. cadou. 10. interj. (fam.) păzea!, (arg.) piua!, șase!, șest!, zexe! (~!, vine profesorul!)
Atenție ≠ neatenție
aténție s. f. (sil. -ți-e), art. aténția (sil. -ți-a), g.-d. art. aténției; (dovezi de bunăvoință, gesturi, obiecte) pl. aténții, art. aténțiile (sil. -ți-i-)
atențiúne f. (lat. at-téntio, -ónis. V. in-tențiune). Ațintirea mințiĭ, luare aminte: a da atențiune cuĭva. Fig. Pl. Preveniențe, îngrijirĭ: ĭ-a arătat miĭ de atențiunĭ, a avut miĭ de atențiunĭ pentru el. Atențiune! Fiĭ atent, dă atențiune. – Și aténție.