ASTRUCÁ, astrúc, vb. I. (Înv. și reg.) 1. Tranz. A îngropa un mort; a înmormânta. 2. Tranz. și refl. A (se) acoperi, a (se) înveli. – Lat. *astruicare (= astruere).
ASTRUCÁ, astrúc, vb. I. (Înv. și reg.) 1. Tranz. A îngropa, a înmormânta. Pe acești morți într-o groapă i-astrucară (NEGRUZZI). 2. Tranz. și refl. A (se) acoperi, a (se) înveli. – Lat. *astruicare (= astruere).
ASTRUCÁ vb. v. acoperi, înfășura, îngropa, înhuma, înmormânta, înveli.
astrucá (-c-, -át), vb. – 1. A acoperi. – 2. A îngropa, a acoperi cu pămînt. Lat. *astru(i)cāre, de la astruĕre (Meyer-Lübke, ZRPh., XXVII, 253; Candrea, Rom., XXXI, 302; Candrea, Éléments, 79; Pușcariu 153; Candrea-Dens., 106; REW 748; DAR; Rosetti, I, 163). Nu este probabilă der. propusă de Cihac, din sl. sŭkryti „a ascunde”. – Der. astrucămînt, s. n. (Banat, pătură).
astrucá vb., ind. prez. 1 sg. astrúc, 3 sg. și pl. astrúcă
A astruca ≠ a exhuma, a dezgropa, a dezmormânta
astrúc, a -á v. tr. (lat. astrúico, -cáre, din astrúere cu înț. luĭ obstrúere, a obstrua. V. destruc). Vechĭ. Îngrop; înmormîntez: l-aŭ astrucat în biserică (N. Cost. 2, 33). Ban. Olt. Serbia. Acoper, învălesc (corpu, casa). Gorj. Ascund, dosesc. Bz. Arunc într´un colț, într´un loc retras: aŭ astrucat-o (cînepa) pin [!] casă pe lîngă vatră și pe după sobă ca să se zvînte (Neam. Rom. Pop. 3, 708). – În Suc. a se astruca și asturca și (aĭurea) astrunca și azdrunca, a se arunca, a se răpezi, a se avînta. În vechime și astroc (astroacă, să astroace), astruc și astrup.