ASPRÍ, aspresc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni aspru2; a (se) înăspri. – Din aspru2.
ASPRÍ, aspresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni aspru; a (se) înăspri. 2. Tranz. (Reg.) A scrobi. – Din aspru2.
ASPRÍ vb. v. înăspri.
ASPRÍ vb. v. apreta, răcni, răsti, scrobi, striga, țipa, urla, zbiera.
asprí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. asprésc, imperf. 3 sg. aspreá; conj. prez. 3 sg. și pl. aspreáscă
ÁSPRU1, aspri, s. m. Monedă turcească de argint, cu circulație în țările române începând din sec. XV. – Din ngr. áspron.
ÁSPRU, -Ă, aspri, -e, adj. I. 1. Cu suprafața zgrunțuroasă care dă la pipăit o senzație specifică, neplăcută. (Despre fire de păr) tare și țepos. (Despre perii) Cu firele tari și țepoase. 2. (Despre apă) Care conține (din abundență) săruri calcaroase. 3. (Despre vin) Care are gust înțepător; acru. II. Fig. 1. (Adesea adverbial) Mare, intens, puternic, înverșunat. Vânt aspru. 2. Care provoacă suferințe, greu de îndurat. Aspră robie. 3. Lipsit de indulgență, sever, neînduplecat, necruțător. Purtarea aspră. – Lat. asper.
A ASPRÍ ~ésc tranz. A face să se asprească. [Sil. as-pri] /Din aspru
A SE ASPRÍ se ~ește intranz. A deveni (mai) aspru. [Sil. as-pri] /Din aspru
ÁSPRU1 ~ă (~i, ~e) 1) Care are suprafața zgrunțuroasă; cu asperități. 2) (despre perii, păr etc.) Care are firele tari, țepoase. 3) (despre apă) Care conține săruri peste limita admisă; dur. 4) (despre făină) Care nu este măcinată mărunt. 5) Care se suportă greu; care întrece măsura obișnuită. Ger ~. Vânt ~. 6) (despre persoane) Care se caracterizează prin lipsă de indulgență; fără indulgență; dur; exigent; sever. [Sil. as-pru] /lat. asper
ÁSPRU2 ~i m. Monedă turcească care a circulat și în țările române în sec. XV-XIX. [Sil. as-pru] /ngr. áspron
ÁSPRU1, aspri, s. m. Monedă turcească cu circulație în Principatele Române începând din secolul al XV-lea. – Ngr. aspron.
ÁSPRU2, -Ă, aspri, -e, adj. I. 1. Cu o suprafață zgrunțuroasă care dă (la pipăit) o senzație specifică, neplăcută. (Despre firele de păr) Tare și țepos. (Despre perii) Cu firele tari și țepoase. 2. (Despre apă) Care conține (din abundență) săruri calcaroase. 3. (Despre vin) Înțepător; acru. II. Fig. 1. (Adesea adverbial) Puternic, năpraznic. Vânt aspru se izbea în geamuri (SADOVEANU). 2. Care provoacă suferințe, greu de îndurat. Arabul căzuse în aspră robie (MACEDONSKI). Înverșunat. Un câmp de aspră luptă (ALECSANDRI). 3. Lipsit de indulgență, neînduplecat, necruțător. Ager, curajos. 4. (Adesea adverbial) Sever, dur. Voce aspră. – Lat. asper.
ÁSPRU adj. v. anevoios, auster, dificil, grav, greu, sever, sobru.
ÁSPRU adj., adv. 1. adj. scorțos, zgrunțuros, (rar) grunzuros, zgrunțuit, (livr.) rugos. (O suprafață ~.) 2. adj. v. înăsprit. 3. adj., adv. v. rău. 4. adj. brutal, câinesc, câinos, crud, inuman, nemilos, neomenos, (înv.) vărvăresc, (fig.) dur. (Purtare ~.) 5. adj. răstit, ridicat, (fig.) dur, rece, sec, tăios. (Îi vorbește cu un ton ~.) 6. adj. brutal, greu, tare, violent, (fig.) dur. (Vorbe ~.) 7. adj. drastic, sever, (fig.) dur. (O pedeapsă ~.) 8. adj. v. riguros. 9. adj. v. înverșunat. 10. adj. aprig, crâncen, crud, crunt, cumplit, încrâncenat, îndârjit, înverșunat, neîmpăcat, nepotolit, sângeros, vajnic, violent, (înv.) crâncenit, tare, (fig.) încleștat. (O bătălie ~.) 11. adj. v. auster. 12. adj. greu, (fig.) câinesc, câinos. (O vreme ~.)
IARBĂ-ÁSPRĂ s. v. țăpoșică.
Aspru ≠ blând, moale
áspru (áspră), adj. – 1. Tare, dur (în sens propriu și figurat). – 2. (Adv.) Cu asprime. – Mr., megl. aspru. Lat. asper (Pușcariu 146; Candrea-Dens., 191; REW 768; DAR); cf. alb. aspëre, it. aspro, prov., cat. aspre, fr. âpre, sp., port. áspero. Cf. dubletul următor. Der. aspreală, s. f. (asprime, duritate); aspri, vb. (a face să devină aspru); asprime, s. f. (proprietatea de fi aspru); aspriu, adj. (fără gust, insipid); înăspri, vb. (a face să devină aspru, încordat).
áspru (áspri), s. m. – Veche monedă turcească de argint, care a circulat în țările române, începînd cu sec. XV; valora a douăsprezecea parte dintr-un florin, în sec. XVII, și 1/80 dintr-un leu (adică o lețcaie sau o jumătate de para), la începutul sec. XIX. – Mr. aspru, megl. aspră. Ngr. ἄσπρον, din lat. asper, cf. bg. asprŭ. Cuvîntul sp. figurează deja la Covarrubias. Cf. Ed. Schwyzer, IF, I (1931), p. 1-45.
áspru adj. m., pl. áspri; f. sg. áspră, pl. áspre
áspru s. m., pl. áspri, art. ásprii
asprésc v. tr. (d. aspru). Fac aspru (dur): sărăcia asprește sufletele. Daŭ un gust aspru: fermentațiunea asprește mustu. – Și înăsprésc.
1) áspru m., pl. așpri (ngr. áspron, alb. d. lat. asper, ban noŭ, curat, alb). Monetă [!] veche de argint de valoare variabilă. – În sec. XVI un galben venețian saŭ un sultanin (al sultanuluĭ ) valora 60 așpri. Așpriĭ ceĭ noĭ, care umblau în Mold. și Munt. pe la 1620, nu maĭ eraŭ considerațĭ ca banĭ de argint, și se făcea deosebire între vechĭ u aspru, care era de argint, și cel noŭ (suflat cu argint), care după un timp îșĭ arăta arama. De aicĭ expresiunea a-țĭ arăta arama, a-țĭ arăta defectele (Iorga, Negoț. 214 și 221). Leu vechĭ era împărțit în 40 de parale, ĭar paraŭa în 3 așpri (turc. akčé), care se numeaŭ și lețcăĭ (Șăin. Infl. Or.).
2) áspru, -ă adj., pl. aspri și așpri, f. e (lat. asper, it. aspro, fr. âpre). Neneted, zgrunțuros: părete aspru. De un gust înțepător: vin aspru. Fig. Intens: ger aspru. Sever: privire aspră. Adv. Cu severitate: a vorbi aspru.