ASPIRÁȚIE, aspirații, s. f. 1. Aspirare. Deplasare a unui lichid într-o conductă prin micșorarea presiunii aerului din ea. 2. (Fon.) Zgomot produs prin frecarea aerului în trecerea lui prin laringe în cursul pronunțării unor sunete. 3. Fig. Năzuință, dorință, râvnă. [Var.: (înv.) aspirațiúne s. f.] – Din fr. aspiration.
ASPIRÁȚIE s.f. 1. Năzuință, dorință, râvnă. 2. Deplasare a unui fluid de-a lungul unei conducte, care se produce prin micșorarea presiunii aerului din ea. Sorbire de aer; aspirare; zgomot produs prin frecarea aerului în trecerea lui prin laringe. [Gen. -iei, var. aspirațiune s.f. / cf. fr. aspiration, it. aspirazione, lat. adspiratio].
ASPIRÁȚIE s. f. 1. năzuință, dorință puternică. 2. deplasare a unui fluid de-a lungul unei conducte prin micșorarea presiunii aerului din ea. 3. zgomot produs prin frecarea aerului la trecerea lui prin laringe. ( fr. aspiration, lat. adspiratio)
ASPIRÁȚIE, aspirații, s. f. 1. Năzuință, dorință intensă. 2. Procedeu de deplasare a unui fluid într-o conductă, prin micșorarea presiunii aerului din ea. [Var.: (înv.) aspirațiúne s. f.] – Fr. aspiration.
ASPIRÁȚIE s. dor, dorință, năzuință, poftă, pornire, râvnă, tendință, vis, (rar) năzuire, râvnire, (reg.) năduleală, (înv.) năslire, năslitură, râvnitură. (O ~ neîmplinită.)
aspiráție s. f. (sil. -ți-e), art. aspiráția (sil. -ți-a), g.-d. art. aspiráției; pl. aspiráții, art. aspiráțiile (sil. -ți-i-)
ASPIRÁȚIE ~i f. 1) v. A ASPIRA. 2) fig. Dorință puternică; năzuință; tendință. ~ de pace. 3) tehn. Deplasare a unui fluid printr-o conductă datorită micșorării aerului din ea. 4) lingv. Zgomot produs de curentul de aer la trecerea lui prin laringe. [G.-D. aspirației; Sil. ți-e] /fr. aspiration, lat. adspiratio, ~onis
aspirațiúne f. (lat. aspirátio, -ónis). Acțiunea de a aspira. Gram. Pronunțare cu H. Fig. Pretențiune, dorință. – Și -áție.