ASPIRÁT, -Ă, aspirați, -te, adj., s. f. (Sunet) pronunțat cu aspirație (2). – V. aspira.
ASPIRÁT, -Ă adj. (Fon. ; despre sunete) Cu pronunțarea întovărășită de o puternică emisiune de aer. [aspira].
ASPIRÁT, -Ă adj. (fon.; despre sunete) pronunțat cu aspirație (3). ( aspira)
ASPIRÁT, -Ă, aspirați, -te, adj. (Fon., despre sunete; adesea substantivat, f.) A cărui pronunțare este însoțită de o emisiune puternică de aer. – V. aspira.
aspirát adj. m., pl. aspiráți; f. sg. aspirátă, pl. aspiráte
aspirát, -ă adj. (d. aspir). Gram. Pronunțat puternic, adică bine suflat, vorbind de sunetu H. Adv. A pronunța aspirat.
ASPIRÁ, aspír, vb. I. 1. Tranz. A trage aerul în plămâni, a inspira; p. ext. a inspira o dată cu aerul și alte corpuri sub formă de pulbere. (Despre o pompă) A trage în sus un lichid, un gaz, praful etc. 2. Intranz. Fig. A năzui, a tinde către ceva. – Din fr. aspirer, lat. aspirare.
A ASPIRÁ aspír 1. tranz. 1) (în special aer) A trage în plămâni în procesul respirației; a inspira. 2) (despre aparate, pompe etc.) A trage în sine (lichid, praf, gaz etc.). 2. intranz. fig. A-și orienta activitatea spre atingerea unui scop (fiind stăpânit de o dorință puternică); a tinde; a năzui. /fr. aspirer, lat. aspirare
ASPIRÁ vb. I. 1. tr. A trage aer în plămâni; a inspira. (Despre o pompă) A trage, a absorbi (un fluid) prin modificarea presiunii aerului. A pronunța un sunet întovărășindu-l de un sunet laringal. 2. intr. (Fig.) A ținti, a năzui, a tinde spre ceva. [P.i. aspir, conj. -re. [ fr. aspirer, it. aspirare lat. adspirare].
ASPIRÁ vb. I. tr. 1. a trage aer în plămâni; a inspira. 2. (despre o pompă) a absorbi (un fluid, praful etc.) 3. a pronunța un sunet, întovărășindu-l de un sunet laringal. II. intr. (fig.) a năzui, a tinde (spre). ( fr. aspirer, lat. adspirare)
ASPIRÁ, aspír, vb. I. 1. Tranz. A trage aerul în plămâni; p. ext. a inspira odată cu aerul și alte corpuri sub formă de pulbere. (Despre o pompă) A trage în sus un lichid, un gaz, praful etc. 2. Intranz. Fig. A năzui, a ținti către ceva. – Fr. aspirer (lat. lit. aspirare).
ASPIRÁ vb. 1. v. inspira. 2. v. inhala. 3. v. absorbi. 4. a dori, a jindui, a năzui, a pofti, a pretinde, a râvni, a tinde, a ținti, a urmări, a visa, a viza, (rar) a stărui, (înv. și reg.) a năsli, (reg.) a năduli, (prin Transilv. și Mold.) a bărăni, (înv.) a aținti, a bate, a jelui, a nădăjdui. (~ să fie un mare poet.)
aspirá vb., ind. prez. 1 sg. aspír, 3 sg. și pl. aspíră
aspír, a -á v. tr. (lat. ad-spiro saŭ a-spíro, -spiráre. V. con-, in-, re- și tran-spir, expir, suspin). Trag aeru în plămînĭ. Trag un lichid cu pompa. Pronunț din gît (litera H). V. intr. Pretind, tind: a aspira la domnie.