ASIBILÁRE s. f. Fenomen fonetic care constă în transformarea unei consoane ocluzive în consoană africată (sub influența vocalei e sau i care urmează); asibilație. – V. asibila.
ASIBILÁRE s.f. (Fon.) Fenomen prin care un sunet nesiflant se transformă într-un sunet siflant; asibilație. [ asibila, după fr. assibilation].
ASIBILÁRE s. f. fenomen fonetic prin care o consoană oclusivă se transformă în consoană africată (fricativă) sub influența lui i sau e următor; asibilație. ( asibila)
ASIBILÁRE s. (FON.) asibilație.
asibiláre s. f., g.-d. art. asibilării
ASIBILÁ, pers. 3 asibilează, vb. I. Tranz. și refl. (Fon.) A face să capete sau a căpăta caracterele unei consoane africate. – Din fr. assibiler.
A ASIBILÁ ~éz tranz. A face să se asibileze. /fr. assibiler, lat. assibilare
A SE ASIBILÁ se ~eáză intranz. (despre sunete) A căpăta caracterele altei consoane (în special, ale consoanei „S”). /fr. assibiler, lat. assibilare
ASIBILÁ vb. I. tr. A da unui sunet caracterele sunetului s. [ fr. assibiler].
ASIBILÁ vb. tr., refl. a da, a căpăta caracterele unei consoane africate. ( fr. assibiler)
asibilá vb., ind. prez. 1 sg. asibiléz, 3 sg. și pl. asibileáză