AȘEZÁRE, așezări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) așeza și rezultatul ei. 2. Loc unde se află (stabilit) cineva sau ceva. Grup de locuințe, de construcții care alcătuiesc un mediu de viață umană. 3. (Rar) Mod de organizare (socială). – V. așeza.
AȘEZÁRE, așezări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) așeza și rezultatul ei. Situație (în spațiu). Așezarea geografică a unei țări. 2. Loc unde s-a așezat sau s-a stabilit cineva; locuință, casă. Grup de locuințe, de construcții care alcătuiesc un mediu de viață umană. (Rar) Construcție. 3. Orânduire (socială).
AȘEZÁRE s. 1. instalare, plasare. (~ lui într-un fotoliu.) 2. v. așternere. 3. v. stabilire. 4. v. amplasare. 5. v. aranjare. 6. v. alcătuire. 7. (concr.) amplasament, amplasare, loc, poziție, (rar) situare, situație, (înv.) așezământ, pusăciune, pusătură, pusoare, stat. (Prin ~ e o localitate pitorească.) 8. (concr.) aglomerație, localitate, (înv.) politie. (O ~ umană.) 9. (concr.) adăpost, casă, cămin, domiciliu, locuință, sălaș, (reg.) sălașnă, (Transilv., Ban. și Bucov.) cortel, (înv.) locaș, mutare, mutat, odaie, sat, sălășluință, sălășluire, ședere, șezământ, șezut, (fig.) bârlog, cuib, culcuș. (Unde își are ~?) 10. (concr.) sălaș, șatră. (~ de țigani.)
AȘEZÁRE s. v. astâmpăr, așezământ, calm, fundație, liniște, odihnă, pace, repaus, tihnă.
așezáre s. f., g.-d. art. așezării; pl. așezări
AȘEZÁ, așéz, vb. I. I. 1. Refl. și tranz. A (se) pune pe ceva sau undeva pentru a ședea sau a face să șadă. ◊ Expr. (Refl.) A se așeza în pat = a se întinde în pat; a se culca. A se așeza la lucru = a începe să facă o treabă. Refl. A poposi. Refl. (Despre păsări sau insecte) A se lăsa din zbor pe ceva pentru a se odihni. Refl. A se așterne formând un strat. Refl. (Despre lichide în fermentație) A se limpezi. Refl. Fig. A se potoli, a se liniști. 2. Refl. A se stabili într-o localitate, într-un loc. II. 1. Tranz. și refl. A (se) pune într-o anumită ordine; a (se) rândui, a (se) aranja. 2. Intranz. (Pop.) A pune la cale; a proiecta, a plănui. III. Tranz. (Rar) A înfățișa un fapt într-o anumită lumină. 2. (Înv.) A dispune, a decreta, a hotărî; a institui, a statornici, a fixa. IV. Tranz. A procura cuiva o situație mai bună; a căpătui. A instala pe cineva într-o funcție. – Lat. *assediare.
A AȘEZÁ așéz tranz. 1) A face să se așeze. 2) A pune într-o anumită ordine; a ordona; a orândui; a dispune; a aranja. ~ cărțile pe poliță. 3) A desemna într-un post sau într-o funcție bună; a aranja. 4) fam. (persoane) A pune la punct; a aranja. 5) pop. A găti din timp; a pune la cale. ~ o petrecere. /lat. assediare
A SE AȘEZÁ mă așéz intranz. 1) A se instala (pe ceva) pentru a ședea. 2) A se pune într-o anumită ordine. 3) (despre păsări sau insecte) A se lăsa din zbor (pe ceva). 4) A se aranja cu traiul într-un loc; a se restabili; a se statornici. 5) (despre substanțe pulverulente) A se lăsa pe o suprafață, formând un strat; a se așterne; a se depune. 6) (despre lichide în fermentație) A deveni limpede. 7) A ajunge în stare de liniște; a se liniști. /lat. assediare
AȘEZÁRE ~ări f. 1) v. A AȘEZA și A SE AȘEZA. 2) Loc unde s-a stabilit o comunitate umană; grup de locuințe; localitate. ~ omenească. /v. a (se) așeza
AȘEZÁ, așéz, vb. I. I. 1. Refl. și tranz. A (se) pune pe un scaun, pe pământ etc. pentru a ședea. ◊ Expr. (Refl.) A se așeza la masă = a lua loc la masă pentru a mânca. A se așeza în pat = a se întinde în pat; a se culca. Refl. A poposi. Pe când oastea se așază, iată soarele apune (EMINESCU). Refl. (Despre păsări sau insecte zburătoare) A se lăsa din zbor pe ceva pentru a se odihni. Refl. A se depune. S-așază bruma peste vii (EMINESCU). Refl. (Despre lichide în fermentație) A se limpezi. 2. Refl. Fig. A se potoli, a se liniști. 3. Refl. Fig. A se produce cu putere, a se manifesta cu stăruință. Nu se așază ploaie adevărată până la înserat (SADOVEANU). Expr. A se așeza la lucru = a se apuca de treabă. 4. Refl. A se stabili într-o localitate, într-un loc. Am venit să mă așez aici, la București (CARAGIALE). 5. Tranz. A procura cuiva o situație bună; a căpătui. A instala pe cineva într-o funcție. ◊ Expr. (Înv.) A așeza (pe cineva) în scaun (sau la domnie) = a întrona (pe cineva). II. Tranz. 1. A potrivi; a face, a dura. 2. (Rar) A înfățișa un fapt istoric într-o anumită lumină. Să așezăm bătălia de la Războieni în tot adevărul (ARHIVA R). 3. (Înv.) A dispune, a decreta, a hotărî; a institui, a statornici, a fixa. III. 1. Tranz. și refl. A (se) pune într-o anumită ordine; a (se) rândui, a (se) aranja. 2. Intranz. (Pop.) A pune la cale; a proiecta, a plănui. – Lat. *assediare.
AȘEZÁ vb. 1. a sta, a ședea, (pop.) a se pune. (Te rog să te ~ pe scaun.) 2. v. culca. 3. a poposi. (Călătorul s-a ~ la umbra unui copac.) 4. a lua, a pune. (L-a ~ pe genunchi.) 5. a pune, (reg.) a alipui. (~ cana pe masă.) 6. v. stabili. 7. v. posta. 8. v. amplasa. 9. v. depune. 10. v. cădea. 11. v. aranja. 12. v. așterne. 13. v. pune. 14. v. potrivi. 15. v. aranja. 16. (pop. și fam.) a (se) căpătui, a (se) rostui. (S-a ~ și el la casa lui.) 17. (fam. fig.) a se așterne, a se pune. (Se ~ pe carte, pe învățătură.)
AȘEZÁ vb. v. astâmpăra, baza, bizui, calma, coloniza, conta, domoli, fixa, fundamenta, hotărî, institui, intenționa, împăca, încheia, încrede, înființa, întemeia, întocmi, limpezi, liniști, orândui, plănui, potoli, proiecta, rândui, sprijini, stabili, statornici, tempera.
A (se) așeza ≠ a (se) ridica, a (se) scula
A se așeza ≠ a se ridica
așezá (așéz, așezát), vb. – 1. A pune într-un loc. – 2. A pune, a aranja. – 3. A stabili, a fixa. – 4. A dispune, a institui. – 5. A orîndui, a aranja, a organiza. – 6. A hotărî, a decide, a cădea la înțelegere. – 7. (refl.) A sta liniștit. – Mr. aședz, așidzare. Lat. *assĕdiāre, de la sĕdēre sau de la sĕdium (Hasdeu 1992; Tiktin; Pușcariu 142; REW 721; DAR); cf. sp. asear, și fr. asseoir ‹ lat. assedere. Sensurile secundare coincid cu evoluția semantică a sp. asear (cf. 5) și sentar, și a fr. asseoir, assiete (des impôts), cf. 4. Cf. dubletul neol. asedia. Der. așezămînt, s. n. (instituție; locaș; situație; constituție; dispoziție; înțelegere); așezămîntar, s. m. (înv., slujbaș însărcinat cu împărțirea contribuțiilor); așezător, adj. (stabil, stabilit); așezătură, s. f. (teren jos, terasă). Din rom. provine săs. aschezân.
așezá vb., ind. prez. 1 sg. așéz, 3 sg. și pl. așáză, 1 pl. așezăm; conj. prez. 3 sg. și pl. așéze; ger. așezând
așéz, a -á v. tr. (lat. ad-sĕdiare, d. sedium, scaun, sediŭ, d. sĕdére, a ședea. – El așează, să așeze. V. asediŭ). Pun cu rînduĭală: a așeza copiiĭ la masă, lucrurile în dulap. Întemeĭez: a așeza un sat. Instalez: a așeza pe cineva în funcțiune, pe tron. V. refl. Mă pun cu rînduĭală (indiferent dacă în picĭoare saŭ șezînd pe scaun): s´a așezat la dreapta luĭ. (Cînd e vorba de masă, de a ocupa loc la masă, nu se zice corect românește de cît a se pune la masă și nicĭ de cum a se așeza la masă, cum pretind uniĭ semidocțĭ de răŭ gust). Mă stabilesc: a te așeza într´un oraș. Mă depun: drojdia s´a așezat. Fig. Mă potolesc: gurile s´aŭ așezat.