ASEMĂNÁ, asémăn, vb. I. 1. Refl. A avea însușiri, trăsături comune cu cineva sau cu ceva; a semăna². 2. Tranz. și refl. A (se) socoti la fel cu altul, a (se) așeza pe același plan; a (se) asemui. – Lat. assimilare.
ASEMĂNÁ, asémăn, vb. I. 1. Refl. A fi la fel, similar cu cineva sau cu ceva; a semăna. Tranz. și refl. A (se) socoti la fel cu altul, a (se) așeza pe același plan; a (se) compara. 2. Tranz. (Înv.) A nivela, a netezi. ◊ Expr. A asemăna (o clădire etc.) cu pământul = a distruge cu desăvârșire. – Lat. assimilare.
ASEMĂNÁ vb. 1. v. semăna. 2. v. compara. 3. v. potrivi. 4. v. confunda.
ASEMĂNÁ vb. v. netezi, nivela.
asemăná (aseámăn, asemănát), vb. – 1. a egala, a nivela. – 2. A face să semene, a asemui. – 3. (Refl.) A avea însușiri comune, a semăna. – 4. A compara. Lat. *assĭmĭlāre (Diez, Gramm., I, 189; Pușcariu 134; DAR); cf. it. assembiare, fr. assembler, sp. asemblar, cu evoluția semantică diferită de rom. Cf. semăna. – Der. asemănător, adj. (care seamănă).
asemăná vb., ind. prez. 1 sg. asémăn, 2 sg. asémeni, 3 sg. și pl. aseámănă; conj. prez. 3 sg. și pl. asémene
A ASEMĂNÁ asémăn tranz. A face să se asemene; a asemui. /lat. assimilare
A SE ASEMĂNÁ mă asémăn intranz. 1) A avea trăsături comune; a fi deopotrivă; a se potrivi; a semăna; a se asemui. 2) A se considera la fel (cu altul); a se asemui. /lat. assimilare
A (se) asemăna ≠ a (se) deosebi, a (se) diferenția, a distinge
asémăn și (vechĭ) aseámăn, a asemăná v. tr. (lat. ad-similo, -similáre. – Se conj. ca semăn. V. asimilez și seamăn 2). Compar. Asimilez. Egalez.