ASCUȚÍRE, ascuțiri, s. f. Acțiunea de a (se) ascuți. – V. ascuți.
ASCUȚÍRE, ascuțiri, s. f. Acțiunea de a (se) ascuți.
ascuțíre s. f., g.-d. art. ascuțírii; pl. ascuțíri
ASCUȚÍ, ascút, vb. IV. 1. Tranz. A face mai tăioasă lama unei arme sau a unei unelte de tăiat. A face unui obiect vârf (înțepător). 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) face mai ager, mai pătrunzător. A (se) intensifica, a (se) înteți. – Probabil lat. *excotire. ( cos, cotis „gresie”).
A ASCUȚÍ ascút tranz. 1) (obiecte tăioase) A face să devină (mai) ascuțit. ~ cuțitul. 2) A prevedea cu vârf. ~ un creion. ~ un bețișor. 3) A face să se ascută. ◊ A-și ~ urechile a deveni foarte atent; a-și încorda auzul. /lat. excotire
A SE ASCUȚÍ se ascúte intranz. 1) (despre minte, privire etc.) A deveni (mai) pătrunzător. 2) rar A deveni (mai) intens; a crește în intensitate; a se intensifica; a se înteți; a se întări. /lat. excotire
ASCUȚÍ, ascút, vb. IV. 1. Tranz. A face mai tăioasă lama unei arme sau a unei unelte de tăiat. A face unui obiect vârf (înțepător). 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) face mai ager, mai pătrunzător. A (se) face mai dârz; a (se) înteți, a spori. – Lat. *excotire ( cos, cotis „gresie”).
ASCUȚÍ vb. 1. (Mold. și Transilv.) a toci. (~ cuțitul la tocilă.) 2. a trage. (~ coasa pe cute.) 3. v. pițigăia.
ASCUȚÍ vb. v. adânci, ageri, agrava, amplifica, crește, intensifica, inventa, îndârji, înteți, mări, născoci, plăsmui, scorni, spori, ticlui.
A (se) ascuți ≠ a (se) toci, a (se) tîmpi, a (se) tunchi
A ascuți ≠ a tunchi
ascuțí (ascuțít, ascuțít), vb. – 1. A face mai tăioasă lama unei arme sau unelte; a face unui obiect vîrf. – 2. A (se) face mai ager, mai pătrunzător. – 3. A incita, a însufleți, a stimula. – 4. A face fin, a perfecționa. Lat. *excōtῑre, de la cōs, cotem (Pușcariu 140; REW 2275; cf. Densusianu, Rom., XXXIII, 274), Cf. cuțit, cute. Este posibil ca în evoluția lui să fi survenit o încrucișare cu lat. acutiāre (› it. aguzzare, v. prov., v. port. agusar, fr. aiguiser, cat. aguar, sp. aguzar, cf. REW 134), cum presupune DAR, cu toate că semantismul se explică suficient prin prima ipoteză; cf. sensurile „a face mai tăios” și „a face vîrf”, reunite și în sp. aguzar, afilar. Candrea-Dens., 99, și Candrea presupun un lat. *exacūtῑre, plecînd de la exacūtus. Der. ascuțime, s. f. (faptul de a fi ascuțit; agerime); ascuțiș, s. n. (tăiș, vîrf ascuțit); ascuțitoare, s. f. (unealtă de ascuțit creioane); ascuțitură, s. f. (vîrf.)
ascuțí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ascút, imperf. 3 sg. ascuțeá; conj. prez. 3 sg. și pl. ascútă; imper. 2 sg. ascúte, neg. nu ascuțí
ascút (est) și ascúț (vest), a -țí, v. tr. (lat. ex-côtíre, d. cos, côtis, cute, de unde și cuțit. – Ascut, ascuțim; ascuțeam; ascuțisem, ascuțind). Fac să taĭe orĭ să împungă: a ascuți o sabie, o suliță. Fig. A-țĭ ascuți vocea, a o face maĭ supțire [!], maĭ pătrunzătoare.