ASCULTĂTÓR, -OÁRE, ascultători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ascultă (3); supus, docil. 2. S. m. și f. Persoană care ascultă o povestire, un concert, o conferință etc. – Asculta + suf. -ător.
ASCULTĂTÓR, -OÁRE, ascultători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se supune unui îndemn, unui sfat, unui ordin; supus. 2. S. m. și f. Persoană care ascultă o povestire, care audiază o muzică, o conferință etc. – Din asculta + suf. -(ă)tor.
ASCULTĂTÓR adj., s. 1. adj. bun, cuminte, docil, plecat, supus, (livr.) obedient, (înv.) ascultoi. (Copil ~.) 2. s. auditor, (înv.) auzitor. (Erau în sală numeroși ~.) 3. s. pl. v. asistență.
Ascultător ≠ neascultător, obraznic
ascultătór adj. m., s. m., pl. ascultătóri; f. sg. și pl. ascultătoáre
ascultător, -oáre adj. Care ascultă, supus, plecat: copil ascultător. – La Dos. ascultoĭ, numaĭ sing., pl. tot așa.
ASCULTĂTÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) Care ascultă; docil. Copil ~. /a asculta + suf. ~ător
ASCULTĂTÓR2 ~i m. Persoană care ascultă (un concert, o conferință, un curs etc.); auditor. /a asculta + suf. ~ător