ASCÉZĂ s. f. Ascetism; p. ext. ansamblu de exerciții fizice și spirituale (considerate purificatoare) practicate de unii călugări. – Din fr. ascèse.
ASCÉZĂ s.f. Stare de spirit a asceților ; aspirație către cele mai înalte virtuți ; viață austeră impusă benevol. [ fr. ascèse].
ASCÉZĂ s. f. 1. aplicare în practică a virtuților prin exercițiu de voință, privațiuni etc.; viață austeră și retrasă. 2. ascetism (1). ( fr. ascèse)
ASCÉZĂ s. ascetism, pustnicie, schimnicie, sihăstrie, (rar) schimnicit. (~ unui pustnic.)
ascéză s. f., g.-d. art. ascézei
ASCÉZĂ ~e f. Viață austeră, impusă benevol. [G.-D. ascezei] /fr. ascese