ARVUNÍRE s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) arvuni. – V. arvuni.ARVUNÍRE s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) arvuni.arvuníre s. f., g.-d. art. arvuníriiARVUNÍ, arvunesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A aconta. 2. Refl. A se angaja, a se tocmi în slujba cuiva. [Var.: arvoní vb. IV] – Din arvună.ARVUNÍ, arvunesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A aconta. Refl. (Rar) A se angaja în slujba cuiva. Refl. A se înțelege cu cineva. [Var.: arvoní
vb. IV] – Din arvună.ARVUNÍ vb. v. aconta.arvuní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arvunésc, imperf. 3 sg. arvuneá; conj. prez. 3 sg. și pl. arvuneáscăarvonésc (est) și -unésc (vest) v. tr. (ngr. arravonizo, aor. ónisa). Daŭ arvonă ca să fiŭ sigur de un lucru: a arvoni o casă (pe care apoĭ o voĭ lua cu chirie orĭ o voĭ cumpăra), a arvoni niște lucrătorĭ (dîndu-le un acont), a arvoni o birjă (primind tu ceva de la birjar ca asigurare că se va prezenta la timp). V. refl. Mă angajez, promit altuĭa și el mie. – Și aravonesc, arăvonesc, arăvonisesc (Dos.) și arvunez (Pan).