ARTICULÁT, -Ă, articulați, -te, adj. 1. (Despre sunete, cuvinte etc.) Pronunțat, rostit deslușit cu ajutorul organelor vorbirii. 2. (Despre substantive sau despre un echivalent al lor) Care are articol. 3. Cu articulații, format din articulații. – V. articula.
ARTICULÁT, -Ă adj. (Despre organisme sau organe) Format din articole (5) [în DN și MDN], de dimensiuni și forme variabile, puse cap la cap. (Despre tulpini) Formată din noduri și internoduri. [Cf. fr. articulé, lat. articulatus – legat].
ARTICULÁT, -Ă I. adj. (despre organisme, organe) format din articole (5). ◊ (despre tulpini) formată din (inter)noduri. II. s. f. pl. plante cu tulpina articulată. ( fr. articulé/s/)
ARTICULÁT, -Ă, articulați, -te, adj. 1. (Despre sunete, cuvinte etc.) Emis, rostit prin mișcarea organelor vorbirii. 2. (Despre substantive sau un echivalent al lor) Cu articol. 3. Cu articulații, format din articulații. – V. articula.
Articulat ≠ nearticulat
articulát adj. m., pl. articuláți; f. sg. articulátă, pl. articuláte
articulát, -ă adj. Care are maĭ multe articulațiunĭ. Enunțat (exprimat) clar. Cu articul: nume articulat. S. n. pl. (sub-înț. animal). Prima diviziune a inelatelor, care cuprinde insectele, painjiniĭ, miriapodele și crustaceele (numite și artropode).
ARTICULÁ, articulez, vb. I. 1. Tranz. A pronunța, a rosti un sunet, un cuvânt cu ajutorul organelor de vorbire. 2. Tranz. A pune, a adăuga articol unui substantiv sau unui echivalent al lui. 3. Refl. A se lega prin articulații. – Din fr. articuler, lat. articulare.
A ARTICULÁ ~éz tranz. 1) (sunete, silabe, cuvinte etc.) A emite cu ajutorul organelor vorbirii; a rosti; a pronunța. 2) (substantive) A prevedea cu articol. /fr. articuler, lat. articulare
A SE ARTICULÁ se ~eáză intranz. (despre sunete) A se uni prin articulație. /fr. articuler, lat. articulare
ARTICULÁ vb. I. tr. A emite, a rosti (cuvinte, sunete etc.). 2. tr. A adăuga un articol unui substantiv sau unui echivalent al lui. 3. refl. A se lega printr-o articulație. [ fr. articuler, cf. lat. articulare].
ARTICULÁTE s.f.pl. Artropode. [Cf. fr. articulés].
ARTICULÁ vb. I. tr. 1. a emite, a rosti cuvinte, sunete. ◊ a executa o serie de sunete succesive la un instrument muzical sau cu vocea. 2. a atașa articolul unui substantiv. II. refl. a se lega printr-o articulație. ( fr. articuler, lat. articulare)
ARTICULÁ, articulez, vb. I. 1. Tranz. A emite un sunet, a rosti deslușit un cuvânt cu ajutorul organelor de vorbire. 2. Tranz. A pune, a adăuga articol unui substantiv sau unui echivalent al lui. 3. Refl. A se lega prin articulații. – Fr. articuler (lat. lit. articulare).
ARTICULÁ vb. 1. v. pronunța. 2. v. scoate. 3. a se încheia. (Locul unde se ~ un os.)
ARTICULÁTE s. pl. v. artropode.
A articula ≠ a bâigui, a bodogăni, a bolborosi, a bălmăji, a îndruga, a mormăi
articulá vb., ind. prez. 3 sg. articuleáză
articuléz v. tr. (lat. artículo, -áre). Unesc pin [!] încheĭeturĭ. Pun articul unuĭ cuvînt. Pronunț: n’ a articulat nicĭ un cuvînt și a plecat.