ARTÍCUL s.m. (Bot.) Formație cuprinsă între două articulații. [ lat. articulus].
ARTÍCUL s. m. internod. ( lat. articulus)
artícul n., pl. e (lat. artículus). Diviziune (paragraf) a unuĭ tractat, uneĭ legĭ, unuĭ contract, uneĭ socotelĭ (V. pont). Orĭce obĭect de comerciŭ. Parte cuprinsă între doŭă puncte de articulațiune într’ o plantă orĭ într’ un insect. Parte dintr’ un întreg: articul de ziar. Articul de fond, articulu principal al unuĭ ziar. Articul de Paris, obĭect de modă saŭ industrial care se fabrică specialmente la Paris. Gram. Cuvînt orĭ particulă care determină un nume: cel mare, marele. – Și articol (după it.).
ARTÍC s. v. plângere, reclamație.
artíc (-ce), s. n. – Bucată, rămășiță, rest. – Var. (h)artig, hartic. Tc. artik, cf.bg. artyk. Totuși, Drăganu, Dacor., VI, 259, îl derivă de la lat. *articus, de la articulus, și îl identifică cu cuvîntul hartan; este însă greu de presupus existența unui cuvînt lat. de acest fel (cf. Graur, BL, V, 73).
1) artíc n., pl. e (pol. artykul, d. lat. articulus). Sec. 17. Jalbă, reclamațiune.
2) artíc n., pl. e (cp. cu turc. bg. artyk, rest, cupon). Ban. Olt. Trans. Artan, hartan, halcă. – Și hartíc și -íg: hartice nemestecate intraŭ în burdihanu lupuluĭ (N. Pl. Ceaur, 17).