ARȚÁR, arțari, s. m. Arbore cu lemnul alb și tare, rezistent, cu frunze opuse și fructe aripate, înrudit cu paltinul (Acer platanoides). – Et. nec.
ARȚÁR, arțari, s. m. Arbore cu lemnul alb și tare, înrudit cu paltinul (Acer platanoides). – Lat. *arciarium ( acer).
ARȚÁR s. (BOT.) 1. (Acer platanoides) (rar) platan, (reg.) velniș. 2. arțar tătăresc v. gladiș.
ARȚÁR s. v. brâglar.
arțár (-ri), s. m. – Arbore cu lemnul alb și tare (Acer tartaricum). – Var. (h)arțar(iu), ațar, arcer(iu). Probabil din lat. *arcearius, care reprezintă mai puțin numele arborelui, acer (Pușcariu 131; Pușcariu, Lat. li, 63; REW 91; DAR), cît mai ales o referire la arcus „arc”, care se fabrica de obicei din lemnul acestuia; cf. celălalt nume rom. al arborelui, brîglar, de la brîglă „prăjină” și, pentru formă, lat. *acereus › retor. ischi. Der. de la acer, propusă de Burlă, Studii, 137, reluată de Körting 113, a fost respinsă de Densusianu, Rom., XXXIII, 274 și Graur, BL, V, 86. Var. arcer înseamnă în limba actuală „tocilă”, care inițial se obținea prin ținerea în apă a unei bucăți de lemn de arțar pînă se întărea și astfel putea fi folosită la ascuțit; cf. Hasdeu 1500. Identitatea ambelor cuvinte nu este admisă de toți cercetătorii. Körting 125 invoca lat. aciarium, ipoteză respinsă de Densusianu, Rom., XXXIII, 274 și admisă de Scriban, care pleacă de la it. acciaro. Pentru DAR, etimonul lui arcer este necunoscut; Pușcariu, Dacor., IX, 422, îl derivă de la lat. ilicem, cu suf. -er.
arțár s. m., pl. arțári
arțár m. (rudă cu lat. acer, arțar). Un fel de copac din neamu paltinuluĭ și jugastruluĭ (acer platanoídes). Are un lemn alb și tare, din care se fac rîndele, coade de topor ș. a.
ARȚÁR ~i m. Arbore cu frunze late, ovale și adânc dințate, cu lemnul alb și rezistent, cu fructe aripate. /lat. arciarium
ARȚÁR s. m. Denumire generică pentru arborii și arbuștii din familia aceracee: paltin de cîmpie (Acer platanoides), paltin de munte (Acer pseudoplatanus), jugastru (Acer campestre), gladiș sau arțar tătăresc (Acer tataricum).