ARSÚRĂ, arsuri, s. f. 1. Faptul de a arde; faptul de a produce o senzație dureroasă, usturătoare. 2. Rană produsă cuiva de foc, de căldură, de un agent chimic etc.; senzație usturătoare pricinuită de o boală, de sete etc. Parte a unui obiect atinsă sau stricată de acțiunea focului sau a unei substanțe corosive; stricăciune produsă pe un obiect de acțiunea focului sau a unei substanțe corosive. 3. Loc unde a ars o pădure. 4. Strat de oxid produs pe suprafața unei piese metalice în timpul laminării la cald, al forjării sau al tratamentului termic. – Lat. arsura.
ARSÚRĂ, arsuri, s. f. 1. Faptul de a arde; fig. faptul de a produce o senzație dureroasă, usturătoare. 2. Rană produsă de foc, de căldură etc. Parte a unui obiect atinsă sau stricată de acțiunea focului sau a unei substanțe corosive; stricăciune produsă pe un obiect de acțiunea focului sau a unei substanțe corosive. 3. Senzație usturătoare pricinuită de o boală, de sete etc. 4. Loc unde a ars o pădure. 5. Strat de oxid negru de fier, produs în timpul laminării la cald, al forjării sau al tratamentului termic al unui oțel. Solzi de oxid de fier, detașați la laminarea sau forjarea oțelului. – Lat. arsura.
ARSÚRĂ s. 1. (MED,; mai ales la pl.) usturime, (reg.) jig, jigăraie. (Simte ~i gastrice.) 2. scrum. (~ de pe fundul unui vas.) 3. jariște, pârlitură, (pop.) arsătură, (înv. și reg.) pârjol, (reg.) pârjolitură, pârleală. (Locul ars în pădure se numește ~.)
ARSÚRĂ s. v. arșiță, caniculă, călduri, dogoare, dogoreală, fierbințeală, năbușeală, năduf, nădușeală, pârjol, pojar, toropeală, zăduf, zăpușeală.
arsúră (arsúri), s. f. – 1. Incendiu. – 2. Faptul de a arde. – 3. Căldură, dogoare. – 4. Vînt cald. – 5. Coastă de munte unde s-a produs un incendiu. Lat. ārsūra (Pușcariu 130; REW 682; DAR); cf. it., prov., cat. arsura, v. fr. arsure, sp. asura (Corominas, I, 399). În parte, se află în concurență cu arșiță.
arsúră s. f., g.-d. art. arsúrii; pl. arsúri
arsúră f., pl. ĭ (lat. arsura, inflamațiune). Arșiță: arsura zileĭ. (Vechĭ). Sensațiunea acțiuniĭ foculuĭ pe trup saŭ a uscăcĭuniĭ în gîtu celuĭ însetat. Fig. Sensațiunea neplăcută pricinuită în esofag de o mistuire rea. Urmele lăsate de foc (lucru ars, loc ars: avea arsurĭ pe mînĭ [!].
ARSÚRĂ ~i f. 1) Parte a unui obiect sau a unui țesut expusă acțiunii focului. 2) Rană provocată de foc, de căldură, de un agent chimic. 3) Senzație dureroasă cauzată de o boală, de sete etc. 4) Strat de oxid format pe suprafața unui metal în timpul încălzirii acestuia la temperaturi înalte. 5) pop. Căldură puternică specifică zilelor de vară; caniculă; arșiță. /lat. arsura