ARSÉNIC s. n. Pulbere fină, albă, cu miros de usturoi, foarte toxică pentru om; arsen (2). ◊ (Adjectival) Acid arsenic = acid rezultat din combinarea arsenului (1) cu acid azotic. – Din fr. arsenic, lat. arsenicum.
ARSÉNIC adj. : Acid ~ acid rezultat din combinarea arsenului cu oxigenul. /fr. arsenic, lat. arsenicum
ARSÉNIC s.n. Arsen. [ fr. arsenic, lat. arsenicum].
ARSÉNIC adj.m. Acid arsenic = acid rezultat din combinarea arsenicului cu oxigenul. [Cf. fr. arsénique].
ARSÉNIC2 adj. acid ~ = acid din combinarea arsenului cu acid azotic. ( fr. arsénique)
ARSÉNIC1 s. n. anhidridă arsenioasă; arsen (2). ( fr. arsenic, lat. arsenicum, gr. arsenikon)
ARSÉNIC s. n. Metaloid cristalizat, sfărâmicios, de culoare cenușie, cu miros de usturoi, ai cărui compuși sunt otrăvitori. ◊ (Adjectival, în expr.) Acid arsenic = acid rezultat din combinarea arsenicului cu oxigenul. – Fr. arsenic (lat. lit. arsenicum).
ARSÉNIC s. (CHIM.) anhidridă arsenioasă, trioxid de arsen, (rar) arsen, șar, (pop.) săricica, șoricioaică, (Mold.) șoriceasă.
arsénic adj. m., pl. arsénici
arsénic s. n.
arsénic n. (vgr. arsenikón, masculin, d. ársen, viguros). Chim. Metaloid tri- și pentavalent de doŭă felurĭ: cristalizat și amorf. Cel cristalizat e cenușiŭ, metalic, cu densitatea de 5,7 și sfărămicĭos. Se volatilizează fără să se topească la 450°. Supt maĭ multe atmosfere se topește. Cel amorf e negru și are o densitate de 4,71. Arde cu o flacără verde palidă și miroase a usturoĭ. Arsenicu pur nu e veninos, dar pin [!] oxidare devine veninos și se uzitează la facerea hîrtiiĭ de ucis muștele. Compușiĭ luĭ sînt veninoșĭ. V. șoricĭoaĭcă.
arsénic, -ă adj. Chim. Acid arsenic, acid arsenios maĭ oxigenat (AsO3).