ARMÚRĂ, armuri, s. f. 1. Echipament metalic pentru protecția individuală a unui războinic din antichitate și din evul mediu. 2. Mod de împletire a firelor de urzeală cu firele de bătătură într-o țesătură. 3. Înveliș protector al unui cablu electric. 4. Totalitatea semnelor de alterație așezate la începutul unui portativ, care indică tonalitatea lucrării muzicale respective; armătură. – Din fr. armure.
ARMÚRĂ s.f. 1. Ansamblul armelor defensive care protejau corpul unui războinic medieval. 2. Mod de împletire a firelor de urzeală cu firele de bătătură ale unei țesături. 3. Înveliș protector de cablu electric. 4. Armatură. [ fr. armure].
ARMÚRĂ s. f. 1. îmbrăcăminte de protecție din plăci de metal și zale, la războinicii medievali. 2. mod de împletire a fibrelor de urzeală cu cele de bătătură ale unei țesături. 3. (muz.) totalitatea sunetelor de alterație la cheie, spre a indica tonalitatea; armatură. ( fr. armure)
ARMÚRĂ, armuri, s. f. 1. Totalitatea obiectelor de apărare făcute din oțel, menite să protejeze corpul unui războinic în evul mediu. 2. Mod de împletire a firelor de urzeală cu firele de bătătură într-o țesătură. 3. Înveliș protector de cablu electric. – Fr. armure.
ARMÚRĂ s. 1. (MUZ.) armătură, (înv.) signatură. (~ unei simfonii.) 2. (TEXT.) legătură. (~ de tricot.)
armúră s. f., g.-d. art. armúrii; pl. armúri
armúră f., pl. ĭ (fr. armure, din armeure, armedure, lat. armatura). Armatură, toate armele unuĭ luptător, maĭ ales vorbind de îmbrăcămintele [!] de fer medievale.
ARMÚRĂ ~i f. 1) Îmbrăcăminte metalică de protecție folosită de războinici în trecut. 2) Împletire a firelor de urzeală cu cele de bătătură. 3) Înveliș protector la cablurile electrice. 4) muz. Totalitate a semnelor de alterație puse la începutul unui portativ care indică tonalitatea lucrării muzicale; armatură. [G.-D. armurii] /fr. armure