ARITMÉTICĂ s.f. Ramură a matematicii care se ocupă cu studiul numerelor și al operațiilor care se pot face cu aceste numere. [Gen. -cii. / fr. arithmétique, cf. lat. arithmetica, gr. arithmetike arithmos – număr].
ARITMÉTICĂ s. f. Parte a matematicii care se ocupă cu studiul numerelor. – Fr. arithmétique (lat. lit. arithmetica).
ARITMÉTICĂ s. (MAT.) (înv., în Bucov.) comput.
aritmétică s. f., g.-d. art. aritméticii
ARITMÉTIC, -Ă, aritmetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Parte a matematicii care se ocupă cu proprietățile elementare ale numerelor raționale Manual de aritmetică (1). 2. Adj. Care aparține aritmeticii (1), privitor la aritmetică. – Din fr. arithmetique, lat. arithmeticus.
ARITMÉTIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de aritmetică; propriu aritmeticii. Calcul ~. Progresie ~că. /fr. arithmétique, lat. arithmeticus
ARITMÉTICĂ ~ci f. Ramură a matematicii care se ocupă cu studiul numerelor și al operațiilor ce se pot efectua cu ele. [G.-D. aritmeticii] /lat. arithmetica, germ. Arithmetik
ARITMÉTIC, -Ă adj. Referitor la aritmetică. [ fr. arithmétique, cf. lat. arithmeticus, gr. arithmetikos].
ARITMÉTIC, -Ă I. adj. referitor la aritmetică. II. adv. prin procedee aritmetice. III. s. f. ramură a matematicii care studiază numerele și operațiile ce se pot face cu acestea. ( fr. arithmétique, lat. arithmeticus, gr. arithmetikos)
ARITMÉTIC, -Ă, aritmetici, -e, adj. Care aparține aritmeticii, privitor la aritmetică. – Fr. arithmétique (lat. lit. arithmeticus).
aritmétic adj. m., pl. aritmétici; f. sg. aritmétică, pl. aritmétice
aritmétic, -ă adj. (vgr. arithmetikós). Bazat pe aritmetică. S. Om priceput în aritmetică. S. f., pl. ĭ. Știința numerelor și socotelilor, prima treaptă a matematiciĭ. Adv. În mod aritmetic.