ARHITECTÓNIC, -Ă, arhitectonici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține arhitecturii, din domeniul arhitecturii; folosit în arhitectură; arhitectural. 2. S. f. (Adesea fig.) Îmbinare artistică a elementelor constitutive ale unei construcții. – Din fr. architectonique, lat. architectonicus.
ARHITECTÓNIC, -Ă adj. Care aparține arhitecturii; arhitectural. [Cf. fr. architectonique, lat. architectonicus, gr. architektonikos].
ARHITECTÓNIC, -Ă I. adj. ornamental. II. s. f. 1. îmbinare a elementelor constructive ale unei construcții. 2. (fig.) construire, mod de îmbinare. ( fr. architectonique, lat. architectonicus)
ARHITECTÓNIC, -Ă, arhitectonici, -e, adj. Care aparține arhitecturii, din domeniul arhitecturii; folosit în arhitectură. – Fr. architectonique (lat. lit. architectonicus).
ARHITECTÓNIC adj. arhitectural, (înv.) arhitectonicesc. (Planuri ~.)
arhitectónic adj. → tectonic
arhitectónic, -ă (vgr. arhitektonikós). Relativ la arhitectură, de arhitectură: regulele [!] arhitectonice. S. f., pl. ĭ. Arhitectură.
ARHITECTÓNIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de arhitectură; propriu arhitecturii; arhitectural. /fr. architectonique, lat. architectonicus