argintuíre, argintuíri, s.f. (înv. și pop.) argintare, poleire sau ferecare cu argint
ARGINTUÍ, argintuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A arginta. – Argint + suf. -ui.
ARGINTUÍ, argintuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A arginta. – Din argint.
ARGINTUÍ vb. v. arginta.
argintuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl argintuiésc, imperf. 3 sg. argintuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. argintuiáscă