ARESTÁT, -Ă, arestați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în stare de arest (1). – V. aresta.
ARESTÁT, -Ă adj., s.m. și f. (Persoană) aflată în stare de arest. [Cf. it. arrestato].
ARESTÁT, -Ă, arestați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care a fost arestat(ă); deținut. – V. aresta.
ARESTÁT adj., s. (JUR.) 1. adj. deținut, închis, întemnițat, reținut, (înv.) poprit. (Persoane ~ și persoane libere.) 2. adj., s. capturat, prins. (Hoț ~.) 3. s. deținut, întemnițat, prizonier, (înv.) arestant, (glumeț) pensionar. (~ul și-a recunoscut fapta.)
arestát adj. m., s. m., pl. arestáți; f. sg. arestátă, pl. arestáte
ARESTÁ, arestez, vb. I. Tranz. A ține pe cineva sub pază legală în vederea unui proces sau a cercetărilor judiciare; a închide, a arestui. – Din arest.
A ARESTÁ ~éz tranz. (persoane) A reține prin arest; a pune la arest. /Din arest
ARESTÁT ~tă (~ți, ~te) și substantival Care se află în stare de arest; deținut. /v. a aresta
ARESTÁ vb. I. tr. A supune pe cineva la arest; a închide. [Var. arestui vb. IV. / arest + -a].
ARESTÁ vb. tr. a supune pe cineva la arest, a priva de libertate; a deține. ( lat. arrestare, după fr. arrêter)
ARESTÁ, arestez, vb. I. Tranz. A lipsi pe cineva de libertate în urma comiterii unei infracțiuni sau în vederea unor cercetări, a unei judecăți; a închide. – Din arest.
ARESTÁ vb. (JUR.) 1. a deține, a închide, a întemnița, a reține, (înv. și reg.) a robi, (înv.) a arestălui, a arestui, a popri, a temnița, a zăvorî. (Hoțul a fost ~ mai multă vreme.) 2. a captura, a prinde. (Criminalul a fost ~ ieri.) 3. a ridica. (L-a ~ de acasă.)
A aresta ≠ a elibera
arestá vb., ind. prez. 1 sg. arestéz, 3 sg. și pl. aresteáză
arestéz v. tr. (d. arest; it. arrestare, fr. arrêter). Pun la arest, privez de libertate: poliția l-a arestat.