ARĂMÍRE, arămiri, s. f. Acțiunea de a arămi și rezultatul ei; cuprare. – V. arămi.
ARĂMÍRE, arămiri, s. f. Acțiunea de a arămi și rezultatul ei.
ARĂMÍRE s. v. cuprare.
arămíre s. f., g.-d. art. arămírii; pl. arămíri
ARĂMÍ, arămesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect de metal cu un strat de aramă; a cupra. – Din aramă.
A ARĂMÍ ~ésc tranz. (obiecte de metal) A acoperi cu un strat subțire de aramă. /Din aramă
ARĂMÍ, arămesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect de metal cu un strat subțire de aramă. – Din aramă.
ARĂMÍ vb. v. cupra.
arămí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arămésc, imperf. 3 sg. arămeá; conj. prez. 3 sg. și pl. arămeáscă
arămésc v. tr. (d. aramă). Acoper [!] (feru) c’ un strat de aramă.