APTITÚDINE, aptitudini, s. f. Însușire psihică individuală care condiționează îndeplinirea în bune condiții a unei munci, a unei acțiuni; aplicație, înclinație, dar². – Din lat. aptitudo, -inis, fr. aptitude.
APTITÚDINE s.f. Înclinare, dispoziție naturală; destoinicie, pricepere. [Cf. fr. aptitude].
APTITÚDINE s. f. înclinație, dispoziție naturală sau câștigată de a face unele lucruri; destoinicie. ( fr. aptitude, lat. aptitudo)
APTITÚDINE, aptitudini, s. f. Dispoziție naturală; înclinare; posibilitate, pricepere de a face ceva. – Fr. aptitude (lat. lit. aptitudo, -inis).
APTITÚDINE s. 1. aplecare, aplicație, atracție, chemare, dar, har, înclinare, înclinație, înzestrare, pornire, predilecție, predispoziție, preferință, talent, vocație, (livr.) propensiune, (pop.) tragere, (înv.) aplecăciune, plecare. (Și-a demonstrat din plin ~ pentru …) 2. v. simț. 3. v. facultate.
aptitúdine s. f., g.-d. art. aptitúdinii; pl. aptitúdini
aptitúdine f. (mlat. aptitúdo, -údinis; fr. aptitude. V. atitudine). Calitatea de a fi apt din natură: aptitudine pentru știință.
APTITÚDINE ~i f. Atracție înnăscută (spre o anumită activitate); dispoziție firească; înclinație; vocație; facultate; capacitate. /fr. aptitude, lat. aptitudio, ~inis