APROPRIÉRE, aproprieri, s. f. Acțiunea de a apropria. [Pr.: -pri-e-] – V. apropria.
APROPRIÉRE s.f. Acțiunea de a(-și) apropria și rezultatul ei. [ apropria].
APROPRIÉRE, aproprieri, s. f. Acțiunea de a (-și) apropria. [Pr.: -pri-e-]
APROPRIÉRE s. atribuire, însușire. (~ unui lucru care nu i se cuvine de drept.)
apropriére s. f. (sil. -pro-pri-e-), g.-d. art. apropriérii; pl. apropriéri
APROPRÍA, apropriez, vb. I. Tranz. 1. A-și însuși un lucru (străin). 2. A face ca un lucru să fie potrivit pentru un anumit scop. [Pr.: -pri-a] – Din fr. approprier, lat. appropriare.
A APROPRIÁ ~éz tranz. (mașini, instalații, întreprinderi etc.) A asigura cu proviziile necesare pentru funcționare sau pentru activitate; a alimenta. /fr. approprier, lat. appropiare
APROPRIÁ vb. I. tr. 1. A-și însuși un lucru (străin). 2. A face (ceva) să devină potrivit pentru un scop anumit. [Pron. -pri-a, p.i., 3,6 -iază, ger. -iind, part. -iat. / fr. approprier, cf. lat., it. appropriare].
APROPRIÁ vb. tr. 1. a-și însuși lucruri sau bunuri străine; a-și atribui. 2. a face să devină potrivit (pentru). ( fr. approprier, lat. appropriare)
APROPRÍA, apropriez, vb. I. Tranz. 1. A-și însuși un lucru (străin). 2. A face ca ceva să fie potrivit pentru un anumit scop. [Pr.: -pri-a] – Fr. approprier (lat. lit. appropriare).
APROPRIÁ vb. a-și atribui, a-și însuși. (Își ~ ceva ce nu i se cuvine de drept.)
APROPRIÁ vb. v. adapta, potrivi.
apropriá (a face propriu) vb. (sil. -pro-pri-a), ind. prez. 1 sg. apropriéz, 3 sg. și pl.apropriáză, 1 pl. apropriém (sil. -pri-em); ger. apropriínd (sil. -pri-ind)
apropriațiúne f. (lat. appropriátio, -ónis). Acțiunea de a-țĭ apropria. – Și -áție, dar ob. -ére.
apropriéz v. tr. (lat. appropriare, fr. approprier). Pun mîna, îmĭ însușesc, mă fac stăpîn: îmĭ apropriez o moștenire (și fig.) o ideĭe. Potrivesc: cărțĭ apropriate mințiĭ copiilor. – Mulțĭ ignoranțĭ îl confundă cu a apropia. – Fals -piez.