APROPÓ (1) adv., (2) apropouri, s. n. 1. Adv. Fiindcă a venit vorba (de asta); bine că mi-am adus aminte. 2. S. n. Aluzie (adesea răutăcioasă) la adresa cuiva; propunere făcută cuiva pe ocolite. [Var.: apropóu s. n.] – Din fr. à-propos.APROPÓ adv. (Fam.) Fiindcă a venit vorba (de asta); bine că mi-am adus aminte! // s.n. (De obicei la pl.) Cuvinte spuse pe departe (adesea rău intenționate) la adresa cuiva; aluzii răutăcioase. [Pl. -ouri. / fr. à-propos].APROPÓ I. adj. (fam.) ce voiam să spun! fiindcă a venit vorba! II. s. n. aluzie răutăcioasă la adresa cuiva. ( fr. à-propos)APROPÓ2, apropouri, s. n. (Franțuzism) Vorbe spuse pe ocolite (și cu intenții răuvoitoare) la adresa cuiva. – Fr. à-propos.APROPÓ1 adv. (Franțuzism) Fiindcă a venit vorba (de asta); a! bine că mi-am adus aminte! – Fr. à-propos.
APROPÓ s. v. aluzie.apropó adv. – Fiindcă a venit vorba; bine că mi-am adus aminte. Fr. à propos. – Der. apropo(u), s. n. (aluzie).apropó adv. (sil. -pro-)APROPÓ1 adv. Fiindcă a venit vorba; bine că mi-am adus aminte. [Sil. a-pro-] /fr. à proposAPROPÓ2 ~uri n. mai ales la pl. Aluzii (adesea răutăcioase) la adresa cuiva. [Art. apropoul; Sil. -pro-; Var. apropou] /fr. à-proposapropó/apropóu s. n. (sil. -pro-), art. apropóul; pl. apropóuriá-propos Cuv. fr. care se pronunță apropó și înseamnă „relativ la ceĭa ce se vorbește”. De ex.: A venit cutare. – Apropó! Ce-aĭ aflat despre frate-su? – Apropo de ce întrebĭ? Subst. Vorbă zisă la timp: un apropó, doŭă apropourĭ.