APROBÁ, aprób, vb. I. Tranz. A încuviința o acțiune, o părere, o propunere etc. a cuiva, a fi de aceeași părere cu cineva; a rezolva în mod favorabil cererea, propunerea etc. cuiva. – Din lat. approbare.
APROBÁ vb. I. tr. A încuviința o părere etc.; a-și da consimțământul, a fi de acord. A consimți în mod oficial la ceva printr-un act autentic. [P.i. aprób. / lat. approbare].
APROBÁ vb. tr. a încuviința o acțiune, o părere etc.; a-și da consimțământul, a fi de acord. ◊ a rezolva favorabil. ( lat. approbare)
APROBÁ, aprób, vb. I. Tranz. A încuviința o acțiune, o părere etc.; a fi de acord, de aceeași părere cu cineva. A consimți în mod oficial la ceva printr-un act autentic. Ministerul i-a aprobat cererea. ◊ Expr. (Refl.) Se aprobă, formulă (scrisă) prin care o autoritate rezolvă favorabil o cerere etc. – Lat. lit. approbare.
APROBÁ vb. a accepta, a admite, a consimți, a încuviința, a se îndupleca, a îngădui, a se învoi, a lăsa, a permite, a primi, (livr.) a concede, (fig.) a subscrie, (înv. și pop.) a se prinde, (înv. și reg.) a se pleca, (Mold. și Bucov.) a pozvoli, (înv.) a aprobălui, a mulțumi, a ogodi. (A ~ să se scoată postul vacant la concurs.)
aprobá (aprób, aprobát), vb. – A încuviința ceva, a fi de aceeași părere cu cineva; a rezolva în mod favorabil cererea, propunerea etc. cuiva. Lat., it. approbare (sec. XIX). – Der. (din fr.) aprobativ, adj.; aprobator, adj.; dezaproba, vb.
aprobá vb. (sil. -pro-), ind. prez. 1 sg. aprób, 3 sg. și pl. apróbă; 1 pl. aprobăm
A APROBÁ aprób tranz. 1) (păreri, propuneri etc.) A susține, exprimându-și acordul; a consimți; a încuviința. 2) (cereri, propuneri) A soluționa în mod favorabil. 3) (proiecte, manuscrise etc.) A consimți în mod oficial printr-un act autentic. [Sil. a-pro-] /lat. approbare
A aproba ≠ a dezaproba, a reproba, a refuza, a respinge
aprób, a -á v. tr. (lat. áprobo, -áre. V. probez). Consimt, admit: a aproba un credit. Îmĭ place, apreciez favorabil: a aproba o faptă.