APOSTROFÁRE, apostrofări, s. f. Acțiunea de a apostrofa și rezultatul ei. – V. apostrofa.
APOSTROFÁRE s.f. Acțiunea de a apostrofa și rezultatul ei; apostrofă. [ apostrofa].
APOSTROFÁRE, apostrofări, s. f. Acțiunea de a apostrofa și rezultatul ei; apostrofă.
APOSTROFÁRE s. apostrofă, certare. (~ adresată cuiva.)
apostrofáre s. f., g.-d. art. apostrofării; pl. apostrofări
APOSTROFÁ, apostrofez, vb. I. Tranz. A adresa cuiva o mustrare (violentă), a mustra pe cineva (cu ton aspru). – Din fr. apostropher.
A APOSTROFÁ ~éz tranz. (persoane) A supune unei apostrofe; a întrerupe brutal făcând o observație aspră. /fr. apostropher
APOSTROFÁ vb. I. tr. A vorbi cuiva aspru, a mustra. [ fr. apostropher].
APOSTROFÁ vb. tr. a adresa cuiva o mustrare, a dojeni, a critica. ( fr. apostropher)
APOSTROFÁ, apostrofez, vb. I. Tranz. A adresa cuiva o mustrare, a mustra pe cineva (cu ton violent). – Fr. apostropher.
APOSTROFÁ vb. v. certa.
apostrofá vb., ind. prez. 1 sg. apostroféz, 3 sg. și pl. apostrofeáză
apostroféz v. tr. (d. apostrofă; fr. apostropher). Mă adresez cuĭva pe un ton aspru: l-a apostrofat în plină ședință.