APOSIOPÉZĂ s.f. (Liv.) Reticență; întrerupere a vorbirii. Figură de stil constând în întreruperea unei propoziții sau fraze din cauza grabei ori pentru că interlocutorul poate înțelege singur ce ar mai urma să fie spus. [Pron. -si-o-. / fr. aposiopèse, it. aposiopesi, cf. gr. aposiopesis aposiopao – încetez să vorbesc].
APOSIOPÉZĂ s. f. 1. reticență; întrerupere a vorbirii. 2. figură de stil constând în întreruperea unei propoziții sau fraze din cauza grabei, ori pentru că interlocutorul poate înțelege singur ce ar mai urma să se spună. ( fr. aposiopèse, gr. aposiopesis)
aposiopéză s. f., g.-d. art. aposiopézei