APORÉTICĂ s.f. (În filozofia antică) Metodă de a descoperi contradicțiile și dificultățile teoretice în scopul găsirii adevărului sau pentru a fundamenta o îndoială agnostică. [ fr. aporétique, cf. gr. aporein – a se îndoi].
aporétică s. f., g.-d. art. aporéticii
APORÉTIC, -Ă, aporetici, -ce, adj. (Livr.) Care are aspectul unei aporii, de aporie. – Din fr. aporétique.
APORÉTIC, -Ă adj. Cu caracter de aporie; nesigur. // S.m. și f. Adept al filozofiei scepticului Pyrrhon. [ fr. aporétique].
APORÉTIC, -Ă I. adj. cu caracter de aporie. II. s.m. f. adept al filozofiei scepticului Pyrrhon. III. s. f. modalitate de filozofare care se rezumă la punerea problemelor, în termeni noi, fără a căuta răspunsuri. ( fr. aporétique)
aporétic adj. m., pl. aporétici; f. sg. aporétică, pl. aporétice