APOPLEXÍE, apoplexii, s. f. 1. Pierdere bruscă a cunoștinței și a sensibilității, cauzată de obicei de o hemoragie cerebrală; atac, dambla, ictus apoplectic. 2. Concentrare bruscă de sânge într-un organ. – Din fr. apoplexie, lat. apoplexia.
APOPLEXÍE s.f. Suprimare subită a funcțiilor unui organ, a mișcării și a sensibilității, cauzată de o hemoragie cerebrală sau de astuparea unui vas capilar, fără ca respirația și circulația să fie întrerupte. [Gen. -iei. / fr. apoplexie, cf. lat., gr. apoplexia].
APOPLEXÍE s. f. 1. pierdere totală a cunoștinței, provocată de ruptura unui vas din creier, urmată de hemoragie. 2. boală a plantelor datorată căldurilor excesive, ducând la uscarea lor bruscă. ( fr. apoplexie, lat., gr. apoplexia)
APOPLEXÍE, apoplexii, s. f. Suprimare subită a funcției unui organ, cauzată de o hemoragie sau de astuparea unui vas capilar. – Fr. apoplexie (lat. lit. apoplexia).
APOPLEXÍE, apoplexii, s.f. Pierdere bruscă a cunoștinței și a posibilității de mișcare, datorată în special unei hemoragii cerebrale.
APOPLEXÍE s. (MED.) ictus apoplectic, (pop.) atac, dambla, (înv. și reg.) cataroi, (reg.) șlag, (prin Transilv.) gută.
apoplexíe (apoplexíi), s. f. – Atac cerebral, dambla. Ngr. ἀποπληξία (sec. XVII) și mai tîrziu din fr. apoplexie. – Der. (din fr.) apoplectic, adj.
apoplexíe s. f., (sil. -ple-), art. apoplexía, g.-d. art. apoplexíei; pl. apoplexíi, art. apoplexíile
apoplexíe f. (vgr. apoplexía. V. emiplexie. Med. Dambla, cataroĭ, o boală care suspendă îndată simțu și mișcarea (din pricina grămădiriĭ de sînge la creĭer) și nu lasă de cît respirațiunea și circulațiunea (paralizie) saŭ chear ucide pe loc. Congestiune la plămînĭ saŭ la alt organ.
APOPLEXÍE ~i f. Stare patologică care constă în pierderea bruscă a cunoștinței, cauzată de o hemoragie cerebrală. [G.-D. apoplexiei; Sil. -po-ple-] /fr. apoplexie, lat. apoplexia