APOGÉU, apogee, s. n. 1. Punct culminant în dezvoltarea unui fenomen, a unei acțiuni etc. 2. Punctul cel mai depărtat de pământ la care se află un astru pe orbita sa. – Din fr. apogée.APOGÉU s.n. 1. (op. perigeu) Punctul de pe orbita unui astru care se găsește la cea mai mare distanță de Pământ. 2. (Fig.) Cel mai înalt punct al evoluției unui fenomen, a unei situații etc.; punct culminant, culme. [Pl. -ee (pron. -ge-e), -euri. / fr. apogée, cf. it. apogeo, gr. apogeios apo – departe de, ge – pământ].APOGÉU s. n. 1. punctul cel mai depărtat de Pământ de pe orbita unui satelit natural sau artificial. 2. punct culminant în dezvoltarea unui fenomen, a unei situații etc.; culme. ( fr. apogée, gr. apogaion)APOGÉU, apogee, s. n. 1. Punct culminant în dezvoltarea unui fenomen; culme. 2.
Punctul cel mai depărtat de pământ la care se află un astru pe orbita sa. – Fr. apogée ( gr.).APOGÉU s. (fig.) culme, culminație, zenit. (Cântăreț aflat la ~l carierei.)Apogeu ≠ perigeuapogéu s. n., art. apogéul; pl. apogéeapogéŭ n., pl. eĭe (lat. apogéum, d. vgr. apógeion, depărtat de pămînt [subînț. diástema, distanță], d. apó, de la, și gê, pămînt). Astr. Punct în care soarele orĭ luna e maĭ departe de pămînt, în opoz. cu perigeŭ. Fig. Culme, cel maĭ înalt grad: a fi la apogeu frumusețiĭ, gloriĭ, averiĭ.APOGÉU ~e n. 1) Punct de pe orbita unui astru situat la cea mai mare depărtare de Pământ. 2) fig. Punct culminant în evoluția unui fenomen, a unei situații sau a unei acțiuni; culme. /fr. apogée